Antena 3 CNN Externe Imaginile din satelit care i-au alarmat pe americani. Coreea de Nord şi-a mărit semnificativ capacitatea de îmbogăţire a uraniului

Imaginile din satelit care i-au alarmat pe americani. Coreea de Nord şi-a mărit semnificativ capacitatea de îmbogăţire a uraniului

Imaginile din satelit care i-au alarmat pe americani. Coreea de Nord şi-a mărit semnificativ capacitatea de îmbogăţire a uraniului
Sursa foto: Foto: blogs.cfr.org
08 Aug 2013   •   12:33
Mai multe imagini surprinse din satelit arată că nord-coreenii şi-ar fi dublat capacitatea de îmbogăţire a uraniului la instalaţia Yongbyon, relatează AFP.

Conform Institutului pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională (ISIS), imaginile înregistrate prin satelit demostrează că suprafaţa clădirii în care se află centrifugele s-a dublat în ultimele patru luni.

În 2010, în momentul în care Coreea de Nord a dezvăluit existenţa acestei instalaţii, în clădire se aflau aproximativ 2.000 de centrifuge pentru îmbogăţirea uraniului care, potrivit Phenianului, erau destinate alimentării unei centrale nucleare.

Autorităţile americane sunt convinse însă că Phenianul vrea să utilizeze acest uraniu îmbogăţit pentru producerea de armament.

Cu ajutorul a aproximativ 4.000 de centrifuge, Yongbyon ar putea produce până la 68 de kilograne de uraniu îmbogăţit pe an, adică un volum suficient pentru fabricarea a trei bombe nucleare, potrivit ISIS.

În luna februarie, Phenianul a efectuat al treilea test nuclear. Specialiştii străini nu au putut să stabilească dacă bomba care a fost detonată într-un tunel subteran a fost fabricată cu plutoniu - ca în celelalte două teste anterioare, în 2006 şi 2009 - sau cu uraniu. O bombă cu uraniu este mai uşor de miniaturizat.

 

×
Subiecte în articol: bomba atomica
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close