Antena 3 CNN Externe Judecătoarea care a condamnat-o pe Evghenia Guțul la închisoare, amenințată cu moartea. A primit chiar și o coroană funerară

Judecătoarea care a condamnat-o pe Evghenia Guțul la închisoare, amenințată cu moartea. A primit chiar și o coroană funerară

B.C.
1 minut de citit Publicat la 15:56 06 Aug 2025 Modificat la 15:56 06 Aug 2025
Vladimir Putin ?i str?nge m?na Evgheniei Gu?ul.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, alături de Vladimir Putin. Foto: Hepta

Ana Cucerescu, judecătoarea care a condamnat-o pe bașcana Găgăuziei, Eveghenia Guțul, la șapte ani de închisoare, a fost amenințată cu moartea înainte de anunțarea sentinței.

Șeful IGP din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat miercuri că judecătoarea a fost intimidată și amenințată cu moartea de mai multe ori în ultima perioadă, motiv pentru care a sesizat poliția, potrivit deschide.md.

Pe 1 august, judecătoarea a primit un mesaj în care i s-a transmis că îi va fi livrat un buchet de flori, însă, în realitate era vorba despre o coroană funerară.

De asemenea, s-a transmis către mass-media un SMS prin care se anunța că judecătoarea a murit, făcându-se referire la o altă magistrată ca persoană de contact, fiind oferite toate datele de contact ale acesteia.

Potrivit autorităților, aceste numere provin din Federația Rusă, precum și din Danemarca și Statele Unite, însă polițiștii iau în calcul faptul că locația lor ar fi putut fi modificată prin VPN.

Intimidările însă au început încă din luna aprilie, după ce bașcana Găgăuziei a fost plasată în arest la domiciliu. Întreaga familie Guțul s-a mutat în blocul în care locuiește judecătoarea, ca să exercite presiune asupra acesteia.

Potrivit lui Cernăuțeanu, oamenii legii anchetează implicarea în acest caz a grupării criminale Șor, având în vedere faptul că urma să fie condamnat un exponent al acestei organizații.

Bașcana regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, a fost condamnată în primă instanță la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor”, declarat neconstituțional în iunie 2023.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close