Antena 3 CNN Externe Medicul care a ajutat CIA în operaţiunea împotriva lui Osama ben Laden, acuzat de CRIMĂ

Medicul care a ajutat CIA în operaţiunea împotriva lui Osama ben Laden, acuzat de CRIMĂ

Medicul care a ajutat CIA în operaţiunea împotriva lui Osama ben Laden, acuzat de CRIMĂ
Sursa foto: Foto: rt.com
23 Noi 2013   •   13:47
Medicul care a ajutat CIA să-l găsească pe Osama ben Laden în 2011 a fost inculpat, în nord-vestul Pakistanului, pentru crimă şi fraudă, a anunţat sâmbătă o sursă oficială, relatează AFP, conform Mediafax.
"Proceduri pentru crimă şi fraudă au fost declanşate săptămâna aceasta împotriva lui Shakeel Afridi, după ce o femeie l-a acuzat că i-a ucis copilul", a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, un oficial guvernamental de rang înalt, la Peshawar.
Avocatul lui Afridi, Samiullah Afridi, a confirmat inculparea.
Naseeb Gula, o femeie din districtul Khyber, în zonele tribale din nord-vest, fieful islamiştilor, l-a acuzat pe Afridi că l-a ucis pe Sulaiman, fiul ei, în 2007.
Ea susţine că medicul l-a operat de trei ori pe fiul ei pentru apendicită, iar acesta a murit după a treia operaţie.
Afridi este acuzat totodată de fraudă, deoarece, potrivit acuzaţiei, nu este chirurg şi nu ar fi trebuit să opereze.
Medicul a fost arestat după raidul american care l-a eliminat pe Osama ben Laden în mai 2011.
Acest raid a fost denunţat de Pakistan ca o încălcare a suveranităţii sale şi a afectat pentru o vreme relaţiile cu Statele Unite.
 

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close