Antena 3 Externe Muntenegru a extrădat în SUA doi presupuşi traficanţi de arme români

Muntenegru a extrădat în SUA doi presupuşi traficanţi de arme români

de S.T.    |    26 Feb 2015   •   00:49
Muntenegru a extrădat în SUA doi presupuşi traficanţi de arme români
Sursa foto: Foto: www.riskmanagementmonitor.com

Autorităţile din Muntenegru au extrădat miercuri în Statele Unite trei presupuşi traficanţi de arme, doi români şi un italian, acuzaţi de justiţia americană că au înfiinţat un "grup infracţional internaţional" pentru a livra arme gherilei columbiene FARC, relatează AFP.

"Cristian Vintilă, 44 de ani, Virgil Flaviu Georgescu, 42 de ani şi Massimo Romagnoli, 43 de ani, au fost extrădaţi (miercuri) din Muntenegru în Statele Unite", a informat poliţia muntenegreană într-un comunicat.

Arestaţi în decembrie, cei trei sunt suspectaţi de Statele Unite că au livrat armament unei "organizaţii teroriste" cu scopul de a ucide cetăţeni americani.

Potrivit Procuraturii americane, ei intenţionau să vândă, între lunile mai şi octombrie în acest an, pistoale, mitraliere şi tunuri antiaeriene ce ar fi putut fi folosite de FARC contra cetăţenilor şi avioanelor americane.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close