Antena 3 CNN Externe Nou atentat în Afganistan. Cel puțin 24 de persoane au murit

Nou atentat în Afganistan. Cel puțin 24 de persoane au murit

Nou atentat în Afganistan. Cel puțin 24 de persoane au murit
24 Iul 2017   •   09:16

 Cel puţin 24 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar 42 au fost rănite în explozia unui vehicul capcană într-un cartier din vestul capitalei afgane Kabul, luni dimineaţă, în apropierea reşedinţei unui responsabil al minorităţii şiite hazare, potrivit unui nou bilanţ anunţat de Ministerul de Interne afgan, citat de France Presse. 

Atacul intervine la un an după primul atentat împotriva acestei minorităţi comis de gruparea jihadistă Statul Islamic în centrul capitalei afgane, notează agenţia de presă franceză. 

"24 de persoane au decedat şi 42 au fost rănite în atentatul din această dimineaţă din Kabul. O maşină capcană a fost propulsată într-un autobuz ce transporta angajaţi ai Ministerului Minelor", a indicat pentru AFP Najib Danish, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan. 

Acelaşi bilanţ al morţilor este consemnat şi de agenţia DPA, potrivit căreia explozia s-a produs în apropierea reşedinţei lui Mohammad Mohaqiq, unul dintre vicepremierii guvernului condus de premierul Abdullah Abdullah. 

Citându-l pe purtătorul de cuvânt menţionat, DPA relatează că trei maşini şi 15 buticuri au fost distruse în urma deflagraţiei. 

Atacul a fost revendicat de talibani, anunţă DPA. O declaraţie semnată de Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, şi trimisă prin aplicaţia Telegram, anunţă că atacurile au vizat două autobuze aparţinând Directoratului Naţional Afgan al Securităţii (NDS), agenţia de spionaj a ţării, şi susţine că au fost ucise 37 de persoane. 

Un responsabil al Ministerului de Interne a declarat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, că agenţi de pază şi civili şi-au pierdut viaţa în explozia survenită înainte de 07:00, ora locală (02:30 GMT). 

Atacul a vizat, se pare, reşedinţa liderului comunităţii hazare Mohammad Moqaqeq, deputat în parlament, a indicat purtătorul de cuvânt al acestuia Omid Maisom, citat de France Presse. 

Vehiculul capcană, la volanul căruia se afla un atentator sinucigaş, a explodat în faţa primului punct de control instituit înaintea reşedinţei lui Mohammad Moqaqeq. "Credem că atacatorul a vrut să ajungă la casa domnului Moqaqeq, dar agenţii de pază l-au oprit", a indicat Omid Maisom. 

Comunitatea hazară comemorează luni - cu prilejul unei prime sărbători conform calendarului său religios - victimele atentatului din 23 iulie 2016 împotriva unei manifestaţii la care se adunaseră mai multe mii de reprezentanţi ai săi în capitala Kabul, atac soldat cu 84 de morţi şi 300 de răniţi. 

Acesta a fost primul atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic în Afganistan. 

De atunci, Statul Islamic a câştigat teren în nordul Afganistanului, lovind în mod repetat moschei şi mulţimi şiite din această ţară. Între aceste atacuri figurează cele de la Kabul şi Mazar-i-Sharif (nord), în octombrie, cu ocazia sărbătorii musulmane Ashura, ziua de comemorare a martirajului imamului Hussein. Cel mai recent din această serie a avut loc la 16 iunie, la încheierea Ramadanului. 

Comunitatea hazară, o minoritate şiită de circa trei milioane de persoane, îndelung discriminată şi marginalizată, este cunoscută ca fiind una dintre cele mai deschise din Afganistan, în special în ceea ce priveşte drepturile femeilor. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: atentat Afganistan Kabul
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close