Antena 3 CNN Externe Noul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, va fi învestit în funcţie pe 3 august

Noul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, va fi învestit în funcţie pe 3 august

Noul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, va fi învestit în funcţie pe 3 august
Sursa foto: Foto: Agerpres/XINHUA
08 Iul 2013   •   16:14

Hassan Rohani, învingătorul în alegerile prezidenţiale iraniene, pe 14 iunie, va fi învestit în funcţie pe 3 august, în cadrul unei ceremonii, în prezenţa liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat luni un oficial parlamentar citat de site-ul televiziunii de stat, relatează AFP.
   
Rohani va fi învestit în mod oficial "pe 3 august", iar "în ziua următoare va depune jurământul în Parlament", a declarat Mohammad Reza Bahonar, vicepreşedintele Parlamentului.
  
Rohani va avea un termen de două săptămâni să prezinte membrii Guvernului parlamentarilor, care vor dispune, la rândul lor, de zece zile pentru a studia dosarele candidaţilor la portofolii.
   
Potrivit legii iraniene, este necesar ca fiecare ministru să obţină votul de încredere al Parlamentului în mod individual.
   
Preşedintele Hassan Rohani, un lider religios moderat, a fost ales din primul tur, cu 50,68% din voturi, pe 14 iunie. Victoria sa a pus capăt unei perioade de opt ani de guvernare din partea lui Mahmoud Ahmadinajed, o perioadă marcată printr-o confruntare cu ţări occidentale privind programul nuclear controversat al Teheranului.

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close