Antena 3 CNN Externe Obama doreşte alte 33 miliarde dolari pentru război

Obama doreşte alte 33 miliarde dolari pentru război

Obama doreşte alte 33 miliarde dolari pentru război
Sursa foto: us army
14 Ian 2010   •   19:47

Administraţia Obama va cere Congresului alte 33 miliarde dolari pentru a duce războaiele din Afganistan şi Irak, pe lângă cele 708 miliarde dolari acordate Departamentului Apărării în acest an, scrie The Associated Press .

Administraţia va mai transmite Congresului că principalele obiective militare pentru următorii patru ani includ câştigarea războailor actuale şi împiedicarea altora noi, iar misiunile sale vor consta în operaţiuni contra insurgenţei şi contra terorismului.
Analiza de apărare pe patru ani, principala desfăşurare a doctrinei militare a SUA, va fi depusă la Congres pe 1 februarie.
Analiza pe patru ani subliniază şase zone de interese principal şi arată capacităţile pe care Pentagon doreşte să le dezvolte. Printre acestea se numără dezvoltarea dronelor pentru supraveghere şi atac.
Din cele 33 miliarde dolari pentru 2010, cea mai mare parte va merge spre Afganistan, unde Obama a cerut o suplimentare a trupelor cu 30.000.

Bugetul pe anul 2010 conţine deja circa 128 miliarde de dolari pentru operaţiunile militare din Irak şi Afganistan, iar anul următor se va ajunge la 159 miliarde, conform propunerilor pregătite.
Suma ar urma să scadă drastic în 2012, la 50 miliarde dolari, sumă ce se va cheltui anual până în 2015.

Proiectele Pentagonului pentru cheltuielile totale de apărare vor sunt de 616 miliarde dolari în 2012; 632 miliarde in 2013; 648 miliarde in 2014; şi 666 miliarde în 2015.
Antena3.ro

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close