Antena 3 CNN Externe Un om de afaceri a înființat un orfelinat pentru a exploata și abuza minorii, în Egipt

Un om de afaceri a înființat un orfelinat pentru a exploata și abuza minorii, în Egipt

Un om de afaceri egiptean a fost acuzat oficial, sâmbătă, de trafic de ființe umane. Individul ar fi abuzat de mai mulți minori dintr-un orfelinat. Respectiva instituție era fondată de el și se pare că fusese deschis chiar cu acest scop.

Un om de afaceri a înființat un orfelinat pentru a exploata și abuza minorii, în Egipt
Sursa foto: Twitter/ ANews
de Cerasela Stafie    |    06 Feb 2022   •   17:15

Mohamed al Amin are afaceri în sectorul imobiliar și este proprietar al mai multor instituții de presă, precum o agenție de presă și un canal de televiziune, a revoltat opinia publică egipteană. El a fost reținut provizoriu în urmă cu o lună, când unele dintre victimele sale au depus plângeri în acest sens.

După câteva săptămâni de investigații, Procuratura Generală a concluzionat că ”inculpatul a adăpostit fetele victime într-un cămin pe care și îl înființase pentru orfani cu intenția ca, profitând de slăbiciunea și nevoia acestora și de autoritatea pe care o avea asupra lor, să îi exploateze sexual”.

”Ministerul Public a dispus trimiterea învinuitului, Mohamed Al-Amin (...), la Tribunalul Penal, sub acuzația de trafic de persoane, abuz și amenințări”, au transmis autoritățile egiptene, potrivit El Mundo.

Al Amin le-a atacat pe fete, folosind ”forța și amenințările pentru a-și satisface dorințele” și chiar le-a amenințat pe unele dintre ele ”că le bate și le alunga din centru dacă îl denunță”, au acuzat procurorii.

Acest orfelinat, acum închis, se afla în orașul Beni Suaf, situat în nordul Egiptului, la aproximativ 100 de kilometri sud de Cairo. Rechizitoriul se bazează pe mărturiile a 13 martori, inclusiv a victimelor, precum și pe informații obținute din telefonul mobil al inculpatului, în care au fost găsite fotografii cu el și cu unele dintre victime, dar și pe rapoarte ale medicilor legiști, psihologi și asistenților sociali. Parchetul a mai obținut și o înregistrare audio a unei conversații dintre Al Amin și unele dintre fetele pe care le-a abuzat în care au discutat detaliile atacurilor.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close