Antena 3 CNN Externe Presa internaţională: Protestele continuă. "Indignaţii" cer demisia Guvernului

Presa internaţională: Protestele continuă. "Indignaţii" cer demisia Guvernului

Presa internaţională: Protestele continuă. "Indignaţii" cer demisia Guvernului
Sursa foto: Foto: Antena 3
24 Ian 2012   •   22:26

Protestele continuă la Bucureşti şi în alte oraşe din România pe fondul măsurilor de austeritate şi în pofida apelului la unitate lansat de prim-ministrul statului, scrie presa internaţională, citată de Mediafax.

Associated Press: Premierul României face un apel la unitate, în timp ce mii de persoane protestează

"Premierul României s-a folosit de ocazia unei sărbători naţionale pentru a face un apel la unitate, în timp ce mii de protestatari nemulţumiţi de eşecul Guvernului de a îmbunătăţi nivelul de trai şi-au exprimat nemulţumirea faţă de Televiziunea publică. Emil Boc s-a adresat Parlamentului într-o sesiune specială cu ocazia Zilei Unirii, cerându-le românilor să fie uniţi pentru depăşirea problemelor economice", precizează AP.

Le Monde: România: "Indignaţii" cer demisia Guvernului

"După Spania, Statele Unite sau Franţa, România are acum propriii "indignaţi". Ţara, afectată de criză şi de planurile de austeritate, trăieşte de zece zile ritmul manifestaţiilor din capitală. Sute de persoane ocupă în fiecare seară Piaţa Universităţii din Bucureşti", explică Le Monde.
   
Reuters:
Mii de români s-au adunat la Bucureşti, marţi, pentru a cere demisia Guvernului, pe fondul măsurilor de austeritate, în cadrul unei serii de proteste care au condus la unele concesii, dar nu şi la schimbarea politicilor
   
"Marţi, aproximativ 2.000 de membri ai sindicatelor, profesori, asistente şi pensionari militari s-au adunat în faţa Guvernului pentru a cere demisia primului-ministru Emil Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu", continuă Reuters.
 
Huffington Post: Românii continuă protestele în ciuda apelului premierului la unitate
  
"Aproximativ 5.000 de persoane au huiduit Guvernul la Iaşi, cerând alegeri anticipate. Alte mii de persoane s-au adunat în faţa Guvernului, la Bucureşti, denunţând măsurile dure de austeritate, pornind în marş spre sediul Televiziunii publice, pe care o acuză de atitudine proguvernamentală", comentează ziarul Huffington Post.
   

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close