Antena 3 CNN Externe Preşedintele Kosovo convoacă alegeri legislative anticipate la 8 iunie

Preşedintele Kosovo convoacă alegeri legislative anticipate la 8 iunie

Preşedintele Kosovo convoacă alegeri legislative anticipate la 8 iunie
08 Mai 2014   •   14:34

Preşedintele Kosovo Atifete Jahjaga a convocat, joi, alegeri legislative anticipate pentru 9 iunie în această fostă provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în februarie 2008, scrie AFP.
   
"Pe baza compentenţelor pe care mi le acordă Constituţia, am decis să convoc alegeri legislative anticipate la 8 iunie", a declarat Jahjaga în faţa presei.
   
"Intenţionez, în zilele următoare, să cer Uniunii Europene să trimită o misiune de observatori care să urmărească îndeaproape procesul electoral", a adăugat ea.
   
Marţi, premierul Hashim Thaci a cerut convocarea acestui scrutin după ce Parlamentul nu a reuşit să aprobe înfiinţarea unei armate a Kosovo.
   
Miercuri, Parlamentul din Kosovo a aprobat, cu 90 de voturi pentru şi patru împotrivă, dizolvarea sa, deschizând calea către convocarea alegerilor legislative anticipate.

   
Partidul Democratic din Kosovo (PDK) al lui Thaci s-a clasat pe primul loc la precedentele alegeri legislative din 2010, dar cu doar 33 de aleşi din totalul de 120. Acesta guvernează cu ajutorul mai multor formaţiuni mici.
   
Thaci se străduieşte de mai multe luni să obţină aprobarea unui proiect care vizează transformarea Forţei de securitate a Kosovo, înfiinţată în 2009, într-o veritabilă forţă armată formată din 5.000 de persoane.
   
El s-a confruntat în Parlament cu opoziţia aleşilor sârbi kosovari, al căror vot favorabil este crucial. Constituţia Kosovo cere ca o astfel de lege să fie aprobată de două treimi dintre parlamentarii kosovari, dar şi de două treimi dintre aleşii minorităţilor.
   
Formată din 100.000 de membri la o populaţie de 1,8 milioane de locuitori, comunitatea sârbă nu vede cu ochi buni înfiinţarea unei armate kosovare albaneze.
   

×
Subiecte în articol: armata Kosovo
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close