Antena 3 CNN Externe Proteste de amploare în Portugalia. Mii de oameni au manifestat împotriva austerităţii

Proteste de amploare în Portugalia. Mii de oameni au manifestat împotriva austerităţii

Proteste de amploare în Portugalia. Mii de oameni au manifestat împotriva austerităţii
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
27 Oct 2013   •   09:15
Mai multe mii de persoane au manifestat sâmbătă la Lisabona împotriva politicii de austeritate aplicată în Portugalia în schimbul ajutorului financiar acordat de creditorii externi (UE-BCE-FMI), relatează AFP, conform Mediafax.
Adunări au avut loc şi la Porto (nord) şi în alte oraşe la apelul mişcării cetăţeneşti "Creditorii să meargă în iad", parte a mişcării Indignaţilor.
"Există o problemă: guvernarea din stradă", "euro conduce ţara, referendum imediat", "nu creditorilor, nu foametei", se putea citi pe pancartele şi afişele mulţimii din Lisabona.
Manifestanţii s-au adunat în centrul istoric al capitalei portugheze înainte de a defila paşnic în direcţia Parlamentului. Iniţial, mobilizarea părea mai slabă decât manifestaţiile organizate de aceeaşi mişcare la 15 septembrie 2012 şi apoi la 2 martie, cu participarea a sute de mii de persoane.
Protestatarii au denunţat noile măsuri de austeritate anunţate pentru 2014 în cadrul programului negociat de Portugalia cu Uniunea Europeană şi FMI, în schimbul unui împrumut de 78 de miliarde de euro acordat în 2011.
Pentru a atinge obiectivele fixate de creditori şi pentru a reduce deficitul public la 4 la sută din PIB în 2014, guvernul de centru dreapta a prezentat la 15 octombrie un proiect de buget ce prevede economii şi reduceri suplimentare de fonduri în valoare de 3,9 miliarde de euro.
Tensiunea socială va continua să crească în următoarele săptămâni deoarece sindicatele au anunţat deja noi proteste şi o serie de greve în sectorul public.
 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close