Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina | Generali ai Rusiei, atacaţi şi ucişi în Ucraina | Peste 9.000 de crime de război, investigate de ucraineni

Război în Ucraina | Generali ai Rusiei, atacaţi şi ucişi în Ucraina | Peste 9.000 de crime de război, investigate de ucraineni

Război în Ucraina, ziua 67. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, l-a vizitat pe preşedintele Zelenski la Kiev.

Război în Ucraina | Generali ai Rusiei, atacaţi şi ucişi în Ucraina | Peste 9.000 de crime de război, investigate de ucraineni
Sursa foto: Hepta | Sputnik / Alexey Kudenko
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Mai 2022   •   11:20

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse a fost rănit în Ucraina
  • Rubla rusă intrudusă în Herson începând de duminică
  • Rusia ar fi pierdut încă 300 de soldați în ultimele 24 de ore
  • 46 de civili au părăsit combinatul Azovstal, asediat de ruși
  • Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, în vizită la Kiev
  • Trupele ruse în Ucraina încearcă să ajungă la linia de demarcaţie a regiunii administrative Herson
  • Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei a anunţat condiţiile de pace cu Ucraina
  • Generalul rus Andrei Simonov a fost ucis în oraşul Izium din Ucraina
  • Aeroportul din Odesa, atacat cu rachete lansate de forţele armate ruse

1 mai 2022, ora 23.04. Ocupanții ruși își retrag forțele în sudul Ucrainei pentru a încerca să atace orașele din regiunea Dnipropetrovsc, a transmis de președintele Volodimir Zelenski în discursul său de astăzi.

"Astăzi, trupele rusești au continuat să lovească pe teritoriul statului nostru. Ceea ce aleg ca ținte dovedește încă o dată că războiul împotriva Ucrainei pentru armata rusă este un război de exterminare. Au atacat un depozit cu îngrășăminte, au continuat să lovească zonele rezidențiale din Harkov, Donbas.

Ei își atrag forțele spre Sud pentru a încerca să atace orașele și comunitățile noastre din Dnipropetrovsc, ceea ce poate fi succesul strategic al Rusiei în acest război", a declarat președintele.

1 mai 2022, ora 22.30. Patru locuitori ai orașului Lîman din regiunea estică Donețk au fost uciși duminică în timpul unui bombardament rusesc, potrivit lui Pavlo Kyriyenko, șeful Administrației militare regionale din Donețk.

Lîman a fost bombardat frecvent în ultimele zile, în timp ce trupele rusești își intensifică ofensiva pentru a cuceri regiunile Donețk și Luhansk.

Armata ucraineană spune că rușii au adus trupe și artilerie noi în regiune.

Patru persoane au murit duminică în timpul bombardamentelor, a anunțat Pavlo Kyriyenko.

Potrivit CNN, Kyriyenko a declarat că alte 11 persoane au fost rănite în ultimele bombardamente: șapte în Lîman, trei în Volodymirivka și una în Yarova.

1 mai 2022, ora 19.55. Evacuarea din mai multe zone ale Mariupolului a fost amânată din motive de securitate, anunță BBC.

Duminică, autoritățile din Mariupol i-au invitat pe locuitori să se adune la un centru comercial pentru a fi evacuați. Ulterior, Consiliul Local a anunțat pe Telegram că această evacuare a fost amânată din motive de securitate până luni, la ora locală 08.00.

Tot duminică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o scurtă declarație pentru a anunța că evacuarea oțelăriei Azovstal din Mariupol este în curs de desfășurare.

1 mai 2022, ora 18.45. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o scurtă declarație duminică după-amiază, pentru a anunța că evacuarea oțelăriei Azovstal din Mariupol este în curs de desfășurare.

Președintele ucrainean a confirmat că primul grup de „aproximativ 100 de persoane" se îndreaptă „spre zona controlată".

Refugiații vor ajunge luni în Zaporojia, a adăugat Zelenski.

„Recunoscători echipei noastre! Acum ei, împreună cu ONU, lucrează la evacuarea altor civili de la centrală", a precizat Volodimir Zelenski.

1 mai 2022, ora 17.30. Comitetul Internațional al Crucii Roșii a confirmat că duminică este în curs de desfășurare un proces de evacuare a civililor din Mariupol. Informația a fost confirmată și de un purtător de cuvânt al ONU, anunță BBC.

Comitetul Internațional al Crucii Roșii a confirmat că este în curs de desfășurare un proces de evacuare a civililor din Mariupol.

„CICR confirmă că o operațiune de trecere în siguranță este în curs de desfășurare, în coordonare cu ONU și cu părțile implicate în conflict. Convoiul de evacuare a civililor a început pe 29 aprilie, a parcurs aproximativ 230 de kilometri și a ajuns la uzina din Mariupol sâmbătă dimineața, ora locală. CICR insistă asupra faptului că niciun detaliu nu poate fi împărtășit până când situația nu o va permite, deoarece ar putea pune serios în pericol siguranța civililor și a convoiului. Autoritățile locale relevante comunică cu civilii cu privire la detaliile practice”, a declarat un purtător de cuvânt de la Crucea Roșie.

Un purtător de cuvânt al Națiunilor Unite a confirmat, de asemenea, că are loc o operațiune de evacuare a civililor din orașul-port Mariupol.

1 mai 2022, ora 17.20. Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, spune că sunt investigate peste 9.000 de cazuri de crime de război, anunță CNN.

Procurorul general al Ucrainei a declarat că biroul deschide noi cazuri de presupuse crime de război comise de forțele rusești. Astfel, s-a ajuns la un total de 9.158 de dosare penale "care implică pur și simplu crime de război".

"Am identificat deja criminali de război. Sunt 15 persoane în regiunea Kiev, de exemplu, 10 dintre ele în Bucha. Îi tragem la răspundere pentru tortură, viol și jafuri", a declarat Iryna Venedictova.

1 mai 2022, 15:55 Mai multe surse ucrainene afirmă că cel mai important lider militar al lui Vladimir Putin, Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, generalul Valeri Gherasimov, a fost rănit în ofensiva de la Izium.

1 mai 2022, 15:20 Papa Francisc a afirmat, duminică, adresându-se credincioşilor strânşi în Piaţa Sf. Petru, că războiul din Ucraina este “un regres macabru al umanităţii”.

1 mai 2022, 15:00 Rubla rusă va fi folosită în Herson începând de duminică, potrivit forțelor susținute de Rusia care au preluat controlul orașului din sudul Ucrainei. În ciuda faptului că au fost ocupați timp de 60 de zile, mulți localnici încearcă să găsească modalități pentru a sfida forțele ruse - cum ar fi să schimbe rublele pe care le primesc înapoi în moneda Ucrainei, grivna, scrie BBC.

Ihor Kolykhaiev, primarul ucrainean al orașului Herson, care a fost înlăturat de ruși, spune că rubla nu va putea fi folosită deoarece singurul sistem bancar funcțional din regiune este ucrainean, nu rus.

1 mai 2022, 14:35 Protest cu maşini în regiunea Găgăuzia din Republica Moldova. Au fost arborate simboluri de război interzise de Chişinău, precum litera Z şi pamblica Sfântului Gheorghe.

1 mai 2022, 13:55 Rusia a pierdut încă 300 de soldați în ultimele 24 de ore, bilanțul total ajungând la 23.500 de militari uciși, răniți sau capturați, potrivit ultimului raport al Statului Major al Armatei Ucrainei publicat duminică.

1 mai 2022, 13:45. Evoluția trupelor de la declanșarea invaziei de către Rusia.

1 mai 2022, 13:05. Două grupuri de civili au părăsit sâmbătă clădirile din apropierea combinatului siderurgic Azovstal din orașul Mariupol, a anunțat Ministerul rus al Apărării, citat de BBC.

25 de persoane au plecat sâmbătă după-amiază, iar alte 21 după lăsarea întunericului, au precizat reprezentanții ministerului într-o postare pe Telegram. Conform acestora, civililor le-au fost asigurate hrana, cazarea și asistența medicală.

BBC anunță că nu a reușit să confirme această informație din surse independente.

Primarul din Mariupol, Vadim Boychenko, a declarat că aproximativ 1.000 de civili au rămas la uzina siderurgică, iar unii dintre ei se află „la granița dintre viață și moarte”.

1 mai 2022, 11:50.  Trupele ruse în Ucraina încearcă să ajungă la linia de demarcaţie a regiunii administrative Herson, în sudul ţării, pentru a crea condiţiile care să-i permită luarea cu asalt a oraşelor Mikolaiv (Nikolaev) şi Krivoi Rog (Kryvyi Rih), potrivit unui nou raport al înaltului comandament al armatei ucrainene privind evoluţiile de pe front, în cea de 67-a zi a invaziei ruse în Ucraina, informează EFE.

Armata rusă ia măsuri pentru a-şi consolida potenţialul de atac şi a accelera ritmul ofensivei sale, transferă arme şi echipamente militare pe calea ferată din alte zone ale ţării, conform raportului citat. De asemenea, comandamentul ucrainean semnalează că „unele unităţi ale armatei belaruse acoperă frontiera în regiunile Brest şi Gomel”.

Kievul estimează că există ameninţarea ca „Rusia să lanseze atacuri cu rachete împotriva infrastructurii militare şi civile din toată Ucraina de pe teritoriul Republicii Belarus”.

În regiunea Harkov, nord-est, Rusia „efectuează atacuri aeriene şi tiruri de artilerie” şi încearcă „operaţiuni ofensive în direcţia Izium”, inclusiv transferul de arme şi persoane mobilizate de pe teritoriile republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk.

1 mai 2022, 11:10. Armata rusă a ucis de două ori mai mulți locuitori din Mariupol decât Germania nazistă, a spus primarul din Mariupol.

Primarul orașului Mariupol, Vadim Boychenko, a declarat că, în cele două luni de război, forțele ruse au ucis de două ori mai mulți locuitori ai orașului decât a ucis Germania nazistă în cei doi ani de ocupație, potrivit The Guardian, care citează The Kyiv Independent.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, naziștii au ucis 10.000 de civili în cei doi ani în care au ocupat Mariupol.

Rușii au dublat acest număr, a declarat Boychenko.

Rusia și-a anunțat victoria în Mariupol în 21 aprilie, chiar dacă sute de soldați și civili ucraineni s-au adăpostit în combinatul siderurgic Azovstal.

Sâmbătă, un luptător ucrainean a declarat că aproximativ 20 de femei și copii au reușit să iasă.

1 mai 2022, 09:00. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, l-a vizitat pe preşedintele Zelenski la Kiev, transmite The Guardian. 

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a publicat, duminică, o înregistrare video care o arată pe Pelosi împreună cu o delegaţie de reprezentanţi ai SUA. 

În scurta înregistrare video, Pelosi îi spune preşedintelui ucrainean: "Vă vizităm pentru a vă mulţumi pentru lupta voastră pentru libertate... Lupta voastră este o luptă pentru toată lumea. Aşa că angajamentul nostru este să fim aici pentru voi până când lupta se va încheia". 

 Alături de videoclip, Zelenski a postat mesajul: ”Întâlnire cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, la Kiev. Statele Unite sunt un lider în sprijinul puternic al Ucrainei în lupta împotriva agresiunii ruseşti. Vă mulţumim pentru că ne ajutaţi să protejăm suveranitatea şi integritatea teritorială a statului nostru”.  

1 mai 2022, 08:45. Peste 10.000 de cetățeni ucraineni au intrat sâmbătă în România, în creștere cu 26,3% față de ziua anterioară, a anunțat Poliția de frontieră.

Sâmbătă, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 109.271 de persoane, dintre care 10.569 de cetăţeni ucraineni, în creștere cu 26,3% faţă de ziua precedentă.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 6.134 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 31,8%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 2.437 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 40,7%.

De la declanşarea războiului până sâmbătă, la nivel naţional, au intrat în România 828.873 cetăţeni ucraineni.

1 mai 2022, 08:20. Ucraina anunţă că a doborât nouă ţinte aeriene ruseşti în ultimele 24 de ore, informează Kiev Independent. Comandamentul Forţelor Aeriene de la Kiev a raportat că a distrus două SU-25 şi şapte drone în ultimele 24 de ore. 

1 mai 2022, 08:40. Noi imagini din satelit arată uzina Azovstal, de unde au fost evacuați sâmbătă seară 20 de civili, distrusă în mare parte după bombardamentele rușilor.

Militarii ucraineni asediați de invadatorii ruși la Azovstal au confirmat, sâmbătă seară, că 20 de civili ucraineni au fost lăsați să părăsească oțelăria.

Comandantul adjunct al Batalionului Azov, Sviatoslav Palamar, a precizat că persoanele evacuate, femei și copii, au ajuns „într-un loc adecvat”.

1 mai 2022, 07:30. Ministerul rus al apărării a susținut duminică dimineața că armata Ucrainei și-a atacat proprii civili din Herson, regiune din sud, relatează Reuters. Rușii spun că există morți și răniți, însă nu au furnizat un bilanț al victimelor.

Ei mai susțin că armata Ucarinei a bombardat o școală, o grădiniță și un cimitir din satele Kyselivka și Shyroka Balka, regiunea Herson, transmite și RIA. Orașul Herson este sub ocupația armatei ruse.

1 mai 2022, 07:00. Forţele armate ale Ucrainei au lovit la posturile de comandă ale armatei ruse din regiunea Harkov. Potrivit informaţiilor preliminare, câteva sute de ocupanţi au fost ucişi. 

"Două lovituri asupra Iziumului, au vizat Cartierul General Aeropurtat şi un alt punct de comandă de stat major. Chiar şi dincolo de limita inferioară, numărăm 100 de cadavre într-un loc, 200 în altul, cel puţin 100 în al treilea. Limita superioară este de 200-300 de ocupanţi", a spus Arestovich. El a subliniat: „Trebuie să înţelegem că aceştia sunt ofiţeri superiori”. „Conform unor date care necesită verificare, şeful de stat major al Forţelor Aeropurtate a fost omorât”, a mai spus el. 

*

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a prezentat, într-un interviu pentru o publicaţie din China, o listă cu condiţiile de pace cu Ucraina, însă, de cealaltă parte, negociatorul ucrainean Mykhailo Podolyak a explicat că Lavrov nici măcar nu participă la negocieri.

Lavrov a explicat că ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei face parte din discuțiile de pace cu Ucraina, lucru infirmat de Podolyak.

"Ordinea de zi a discuțiilor ... include, printre altele, chestiunile legate de denazificare, recunoașterea noilor realități geopolitice, ridicarea sancțiunilor, statutul limbii ruse", a spus Lavrov, fără a da detalii.

Podolyak a declarat că "problema sancțiunilor internaționale împotriva Federației Ruse nu este discutată deloc" în cadrul negocierilor dintre Rusia și Ucraina.

În ultimele ore, ruşii au lansat un atac cu rachete asupra aeroportului din Odesa, în timp ce numeroase alte atacuri au avut loc şi în alte oraşe.

Ca răspuns, forţele armate ucrainene au atacat un post de comandă al Rusiei din oraşul Izium (Ucraina), ocazie cu care a fost ucis generalul rus Andrei Simonov, acesta fiind al 11-lea general al Rusiei care moare în războiul din Ucraina.

De asemenea, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că oraşul Mariupol a fost transformat de ruşi într-un lagăr de concentrare.

Război în Ucraina, 30 aprilie 2022 | Lavrov anunţă condiţiile de pace, atac cu rachete pe aeroportul din Odesa

Război în Ucraina, 29 aprilie 2022 | Statele Unite au început să antreneze militari ucraineni în Germania

Război în Ucraina, 28 aprilie 2022 | Atac cu rachete la Kiev, în timpul vizitei secretarului general al Naţiunilor Unite

Război în Ucraina, 27 aprilie 2022 | Ucraina se aşteaptă la săptămâni "extrem de dificile" din cauza ofensivei ruse în estul ţării 

Război în Ucraina, 26 aprilie 2022 | Vladimir Putin i-a transmis lui Antonio Guterres că speră la o soluţie diplomatică în Ucraina

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close