Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina | Kievul sub stare de asediu. Rusia se pregăteşte să atace Odesa de pe mare | Antena 3 transmite LIVE 24 din 24

Război în Ucraina | Kievul sub stare de asediu. Rusia se pregăteşte să atace Odesa de pe mare | Antena 3 transmite LIVE 24 din 24

Gabriel Dano
9 minute de citit Publicat la 20:35 15 Mar 2022 Modificat la 00:03 16 Mar 2022
razboi ucraina
Război în Ucraina | Kievul sub stare de asediu. Un asalt total al armatei ruse va porni în această seară | Antena 3 transmite LIVE 24 din 24 Sursa foto: Colaj Hepta - Sputnik / Viktor Antonyuk | DPA Images / Sergei Chuzavkov

Ziua 20 a războiului din Ucraina. Cele mai importante evenimente înregistrate în ultimele 24 de ore:

  • 19 morţi, în urma atacului asupra turnului de televiziune din Ucraina
  • Un cameraman al televiziunii americane Fox News a fost ucis în Ucraina
  • Emisia programului de știri "Vremia" de pe Pervîi Canal (Canalul 1, principala televiziune de stat, n.r.) a fost perturbată de o angajată care a afișat în direct o pancartă anti-război. Aceasta a fost ulterior arestată
  • A patra rundă a negocierilor dintre Ucraina și Rusia a intrat ieri în "pauză tehnică" și va continua astăzi
  • Rusia ar putea încerca să organizeze "referendum" în Herson pentru legitimarea unei noi republici
  • Stație de metrou din centrul Kievului, bombardată
  • Premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei vor merge la Kiev să se întâlnească cu Zelenski
  • Primarul Kievului anunţă că "stare de asediu de 35 de ore asupra oraşului! Va începe în această seară, la ora 20:00!"
  • Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat asupra posibilității ca Rusia să lanseze un atac chimic în Ucraina
  • Rusia se pregăteşte să atace Odesa de pe mare

Update 23.00 - Primarul Odessei, Ghenadi Truhanov, crede că orașul ar putea fi atacat de forțele rusești începând cu 18 martie. „Situația este relativ calmă, dar rămâne tensionată”, a afirmat el, într-un interviu pentru BFM TV.

Update 22.30 - A patra rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia a fost dificilă, anunţă, marţi seară, Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski. Acesta a transmis că ”există contradicţii fundamentale”, dar este şi loc de compromis, iar discuţiile vor fi reluate miercuri.

Update 22.00 - Ruşii se pregătesc de atac pe matre. 14 nave militare ruse aduc soldaţi spre Odesa. 

Marina rusă avansează spre regiunea Odesa din Ucraina. Analizele arată că sunt nave pentru debarcarea trupelor.

Analiza imaginilor realizate de satelitul Sentinel 2 arată trei grupuri de nave de război care se apropie de coastă, lângă Odessa. Acestea sunt ruseşti şi includ nave de debarcare.

Imaginea din satelit a fost realizată la ora locală 11:47 și arată cel puţin 14 nave, transmite Naval News.

Update ora 21.00 - Imaginile infernului din Ucraina: ruine, bombe, gloanţe şi fugă de zile întregi. Oraşe distruse complet

Update ora 20.38 - Prim-miniștrii Poloniei, Sloveniei și Republicii Cehe au ajuns la Kiev.

Cei trei au mers cu trenul pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu premierul ucrainean Denîs Șmîhal. Se anunță una dintre cele mai grele nopți ale războiului.

Update ora 20.03 - Armata ucraineană a susţinut marţi că a respins ofensive ale trupelor ruse pe mai multe fronturi, inclusiv lângă capitala Kiev, relatează DPA.

Forţele ruse nu au reuşit să treacă de liniile de apărare ucrainene la nord de capitală, potrivit Statului Major al armatei ucrainene. Acesta adaugă că o încercare a inamicului de a prelua oraşul Makarov, la vest de Kiev, de asemenea a eşuat.

Tot potrivit părţii ucrainene, ofensive ruse au fost respinse şi în estul Ucrainei, de exemplu lângă oraşul Lisiceansk, inamicul a suferit pierderi, s-a retras şi a încercat să se stabilească în oraşul Rubijne din apropiere, în regiunea Donbas.

Update ora 18.30 - Cel puțin o sută de autobuze care transportă civili au părăsit marți orașul Sumî. În jur de 2.000 de autovehicule au putut ieşi printr-un coridor umanitar din oraşul ucrainean Mariupol, asediat de forţele ruse şi separatiştii proruşi, a anunţat marţi municipalitatea.

Update 15 martie 2022, 17. 45 - Kremlinul anunță că Belarusul nu va lua parte la invazia rusă din Ucraina. În schimb, Aleksandr Lukașenko a anunțat că va oferi protecție trupelor ruse din interiorul țării sale.

Update 15 marie 2022, 17.30 - Volodomir Zelenski, discurs în Parlamentul Canadei: "Avem 97 de copii omorâți! Vă rugăm să închideți spațiul nostru aerian! Câte rachete vor trebui să mai cadă până când să decideți asta?"

Update 15 martie 2022, 17.00 - Rusia a anunțat că a impus sancțiuni președintelui american Joe Biden și altor oficiali de vârf ai SUA.

Update 15 martie 2022, 16.15 - Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat asupra posibilității ca Rusia să lanseze un atac chimic în Ucraina

"Ei (rușii) fac afirmații absurde despre laboratoare biologice (care s-ar afla în Ucraina, n.r.). Aceasta este doar o altă minciună. Și suntem îngrijorați de o operațiune de tip 'false flag', care poate include arme chimice", a spus Stoltenberg.

Update 15 martie 2022, 16.05 - Aeroportul din oraşul Dnipro, situat în estul Ucrainei, a suferit ”distrugeri masive” în urma a două bombardamente ruse, anunță guvernatorul regiunii Dnipro, Valentin Reznicenko, pe Telegram.

Update 15 martie 2022, 15:00 - Imaginea situaţiei critice din estul Ucrainei răzbeşte din Sumi, o localitate la nord de Harkov. Regiunea a fost efectiv ciuruită de bombe şi rachete, iar civilii au murit pe capete în ultimele zile. 

După bombardamente, au rămas cratere imense şi clădiri înjumătăţite de rachete.

Update 15 martie 2022, 14:20 - Capitala ucraineană Kiev a fost lovită de mai multe atacuri aeriene marți dimineață, iar bilanțul morţilor a ajuns la patru, iniţial fiind anunţaţi doi morţi.

Atacurile de marți dimineață au lovit zone rezidențiale din cartierele Svyatoshynskyi și Podilskyi, incendiind o clădire de 15 etaje, precum și stația de metrou Lukyanivska.

Update 15 martie 2022, 14:00 - Delegațiile Ucrainei și Rusiei au reluat negocierile după o pauză tehnică de o zi

Negocierile sunt "deja în curs", a spus David Arakhamia, membru al delegației ucrainene, șeful fracțiunii parlamentare Servitorul Poporului.

Membrii delegației ucrainene s-au abținut până acum să facă orice alte comentarii.

Ucrainenii speră să obțină un acord pentru încetarea focului și retragerea forțelor rusești, dar până în prezent rușii nu au fost de acord decât cu realizarea unor coridoare umanitare pentru evacuarea civililor.

Update 15 martie 2022, 12:05 - Vitali Klitschko: "Urmează un asediu de 35 de ore asupra Kievului! Va începe în această seară, la ora 20:00!"

Rușii pregătesc un atac de 35 de ore asupra capitalei Ucrainei, susține primarul orașului, Vitali Klitschko.

Mai multe blocuri de apartamente din afara orașului au fost lovite de forțele ruse, a spus Klitschko. 

"Este interzisă circulația prin oraș fără permisiune specială, cu excepția mersului la adăposturile anti-aeriene", a adăugat primarul. "Capitala este inima Ucrainei și va fi apărată”, a adăugat el, potrivit SkyNews. 

Update 15 martie 2022, 11:30 - Premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei vor merge la Kiev să se întâlnească cu Zelenski

Premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei se vor se vor întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, capitala ucraineană fiind ținta atacurilor rusești. Misiunea este una de susținere din partea Uniunii Europene, aceștia fiind primii lideri europeni care merg la Kiev. 

Un consilier al premierului polonez a declarat, de asemenea, că liderii europeni vor prezenta un pachet de ajutor pentru Ucraina. Bombardamentele au lovit în mare parte periferia capitalei, iar ofensiva Rusiei se apropie din ce în ce mai mult de centrul Kievului.

Doar marți, cel puțin două persoane au murit în timpul bombardamentelor rusești care au lovit o clădire rezidențială din districtul Svyatoshynskyi, declanșând un incendiu uriaș în timpul nopții. Se pare că alte 35 de persoane au fost salvate din bloc.

Update 15 martie 2022, 09:35 - 19 morţi, în urma atacului asupra turnului de televiziune din Ucraina 

Cel puțin 19 oameni au murit în urma atacului asupra unui turn de televiziune din nordul Ucrainei, anunță Sky News, dar mai sunt încă oameni sub dărâmături.

Un atac militar rus a avut loc luni asupra unui turn de televiziune din apropierea orașului Rivne. Vitali Kobal, șeful administrației locale, a spus presei că două rachete au lovit turnul de televiziune din Antopil, la 15 kilometri est de Rivne. 

Update 15 martie 2022, 09:25 - Stație de metrou din centrul Kievului, bombardată

Fațada stației de metrou Lukyanivska şi birourile acesteia au fost distruse marți de un bombardament al rușilor.

Stația de metrou Lukyanivska este destul de aproape de centrul Kievului şi a fost închisă din cauza pagubelor.

Update 15 martie 2022, 08:55 - Rusia ar putea încerca să organizeze "referendum" în Herson pentru legitimarea unei noi republici

Ministerul Apărării a declarat că Rusia ar putea încerca să organizeze un "referendum" în Herson, ca parte a planurilor de a legitima zona ca republică separatistă, potrivit Sky News.

Mai multe demonstrații au avut loc în ultimele zile în orașele Herson, Melitopol și Berdyansk, ocupate de Rusia, potrivit serviciilor secrete britanice.

Rusia a recunoscut deja regiunile controlate de separatiști Donețk și Luhansk din estul Ucrainei ca republici separatiste, dar Occidentul a refuzat să facă acest lucru.

Totodată, Rusia și-a instalat propriul primar în Melitopol, în urma răpirii predecesorului său ucrainean săptămâna trecută, în timp ce primarul din Dniprorudne ar fi fost, de asemenea, răpit.

Update 15 martie 2022, 08:40 - Supermarket din Harkov, distrus în urma unui bombardament

Un supermarket din oraşul ucrainean Harkov a fost distrus de bombardamente, marţi dimineaţă.

În filmarea făcută dintr-o maşină, se văd şi blocuri de locuinţe, asemănătoare cu cele de la noi, care au rămas în picioare, dar au geamurile sparte de suflul exploziei. De asemenea, se văd fragmente de clădire împrăştiate pe drum.

Update 15 martie 2022, 07:40. La centrala nucleară a fost reluată, marți dimineața, alimentarea cu energie electrică, scrie Mediafax

Luni, operatorul de rețea a declarat că centrala de la Cernobîl se baza pe electricitate de la generatoare diesel, după ce alimentarea sa externă cu energie electrică a fost avariată.

Update 15 martie 2022, 07.20. Explozii puternice în această dimineață în Kiev, în jurul orei 06:00. Un bloc de locuințe dintr-un cartier rezidențial este în flăcări. Exploziile au spart geamurilor tuturor clădirilor din zonă. 

Update 15 martie 2022, 07.00. A fost o nouă noapte de bombardamente în Kiev. Un bloc a fost lovit de una dintre bombe şi a luat foc. Din primele informaţii, o persoană a fost raănită şi a ajuns la spital. În această dimineaţă, alte două explozii s-au auzit la periferia vestică a orașului. 

Antena 3 a prezentat noi imagini filmate cu scurt timp în urmă în orașul Harkov. Imaginile prezintă dezastrul lăsat în urma bombardamentelor. 

Război în Ucraina 14 martie 2022 | Rusia anunţă că va ataca fabricile ucrainene de armament

Război în Ucraina 13 martie 2022 | Război în Ucraina | Jurnalist american, ucis de forțele ruse. Împuşcături la protestele din Herson 

Război în Ucraina 12 martie 2022 | Bombardamente intense în toată Ucraina. Scholz şi Macron îi cer lui Putin un armistiţiu imediat

Război în Ucraina 11 martie 2022 | Război în Ucraina | Ce măsuri pregăteşte Vladimir Putin ca să învingă Ucraina

Război în Ucraina 10 martie 2022 | Un institut care are o instalaţie nucleară lângă Harkov a fost atacat | SBU: "Există riscul de poluare radioactivă a mediului"

×
Etichete: Război Ucraina
Parteneri
x close