Antena 3 CNN Externe Şeful spionajului afgan, rănit într-un atentat la Kabul. Talibanii susţin că victima este în comă

Şeful spionajului afgan, rănit într-un atentat la Kabul. Talibanii susţin că victima este în comă

Şeful spionajului afgan, rănit într-un atentat la Kabul. Talibanii susţin că victima este în comă
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    06 Dec 2012   •   16:06

Asadullah Khalid, şeful spionajului afgan (NDS), a fost rănit într-un atentat produs joi la Kabul, anunţă AFP.

Atacul a fost confirmat de NDS. „Şeful serviciilor secrete din Afganistan a supravieţuit unui laş atac terorist în Kabul. Cazul se află sub investigaţie”, se arată în comunicatul oficial al instituţiei.

Deocamdată, nu se cunosc foarte multe lucruri despre ceea ce s-a întâmplat. Mai mulţi martori au declarat că au auzit o explozie, poliţia a vorbit despre un atac cu grenadă, în timp ce o sursă guvernamentală neconfirmată a spus că Asadullah Khalid a fost victima unui atentat sinucigaş.

De asemenea, există mai multe zvonuri şi în privinţa stării lui Khalid. Potrivit unei surse AFP, acesta a fost transportat la spital, acolo unde a avut nevoie să primească sânge, în timp ce un diplomat din Vest a declarat că victima a fost „rănită serios”.

Atentatul a fost revendicat de insurgenţii talibani, Khalid fiind cunoscut ca o figură importantă în lupta guvernului împotriva acestora.

„Ca urmare a unui atac sinucigaş al eroului mujahedin Hafiz Mohammad, mai mulţi oficiali ai serviciilor secrete au fost răniţi. Şeful NDS Asadullah Khalid a fost principala ţintă şi, potrivit informaţiilor noastre, este în comă”, susţine Zabihulla Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, într-i email trimis către AFP.

Fost ministru în trecut, Asadullah Khalid a fost nominalizat ca şef al spionajului afgan în luna august a acestui an, de către preşedintele Hamid Karzai, din al cărui anturaj face parte.

Numirea sa la NDS a fost aprobată de parlament, în ciuda obiecţiilor occidentale şi a acuzaţiilor că obişnuieşte să tortureze deţinuţii.


×
Subiecte în articol: atentat atac sinucigas Kabul Afganistan
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close