Antena 3 CNN Externe Statele Unite au un nou inamic pe "lista neagră"

Statele Unite au un nou inamic pe "lista neagră"

Statele Unite au un nou inamic pe "lista neagră"
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
09 Mar 2015   •   19:41
Preşedintele american, Barack Obama, a emis un ordin executiv, luni, prin care a declarat statul Venezuela "o ameninţare pentru securitatea naţională" şi s-a declarat îngrijorat de felul în care regimul de la Caracas înţelege să îşi trateze adversarii. 
 
"Oficiali din Venezuela care încalcă drepturile omului pentru cetăţenii săi şi se angrenează în fapte de corupţie nu vor fi bine primiţi aici şi acum avem şi instrumentele pentru a bloca bunurile acestora în Statele Unite", a explicat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, într-un comunicat oficial. 
 
"Suntem foarte îngrijoraţi de eforturile conducerii din Venezuela de a escalada intimidările pentru oponenţii săi politic. Problemele statului nu pot fi rezolvate prin acţiuni de tip criminal", a adăugat acesta. 
 
Casa Albă a explicat că ordinul îi ţinteşte pe oamenii ale căror acţiuni subminează procesele şi instituţiile democratice, au comis acte de violenţă sau abuz, au fost implicaţi în blocarea libertăţii de exprimare sau au fost oficiali guvernamentali implicaţi în acte de corupţie, conform Huffington Post.
 

×
Parteneri
Alertă! Drone observate de la Baza Aeriana 57 Mihail Kogălniceanu
x close