Antena 3 CNN Externe Statul Muntenegru îşi va depune oficial candidatura de aderare la UE

Statul Muntenegru îşi va depune oficial candidatura de aderare la UE

Statul Muntenegru îşi va depune oficial candidatura de aderare la UE
12 Dec 2008   •   12:26

Guvernul muntenegrean va depune candidatura oficială a ţării de aderare la Uniunea Europeană, a anunţat joi executivul de la Podgorica. ?Candidatura de aderare va fi depusă în conformitate cu succesul procesului de implementare a Acordului provizoriu, cu buna comunicare cu statele UE şi cu progresele realizate pe calea integrării europene?, se menţionează în comunicatul guvernului.
Textul nu precizează data la care Muntenegrul îşi va depune oficial candidatura, însă, potrivit premierului Milo Djukanovic, aceasta ar putea avea loc până la sfârşitul anului. ?Sunt convins că, în discuţiile cu preşedinţia franceză în exerciţiu a UE, vom ajunge la o soluţie optimă care ne va permite depunerea candidaturii până la sfârşitul lui 2008?, a declarat şeful guvernului.
Muntenegrul şi-a proclamat independenţa de Serbia în iunie 2006, în urma unui referendum istoric. În octombrie 2007, Podgorica a semnat un Acord de Stabilizare şi Asociere cu Uniunea Europeană, primul pas spre aderarea la forul comunitar.
Agerpres

×
Subiecte în articol: Muntenegru
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close