Antena 3 CNN Externe Student la 9 ani! Băieţelul a fost admis la Facultatea din Florida

Student la 9 ani! Băieţelul a fost admis la Facultatea din Florida

Student la 9 ani! Băieţelul a fost admis la Facultatea din Florida
Sursa foto: Foto: abc.com
23 Dec 2011   •   16:04
Un băiat de numai nouă ani din Statele Unite este cel mai nou student la facultatea din Florida. La numai doi ani, tânărul Cooper ştia să scrie, iar la nici patru ani citea deja cărţi. Acum, Cooper se pregăteşte pentru întâlnirea cu noii săi colegi, iar diferenţa de vârstă nu pare să-l intimideze.

La numai nouă ani, Cooper Collier excelează în mai multe domenii. Muzica şi matematica sunt doar două dintre ele. Lista de cărţi a lui Cooper seamănă mai mult cu cea a unui senior de liceu sau a unui boboc de facultate, decât cu cea a unui copil de 9 ani.

Băiatul nu a fost niciodată la şcoală, dar a fost în permanenţă sub supravegherea directă a memei. Irina Collier, care este psihoterapeut, crede că tocmai faptul că şi-a expus fiul la o diversitate de subiecte a ajutat la evoluţia lui.

Visul lui Cooper este să devină biolog şi să ajute lumea prin intermediul ştiinţei. Inclinaţia lui pentru cauzele umanitare reiese şi din scrisoarea pe care i-a trimis-o Moşului.

După vacanţă, Cooper se pregăteşte să-şi întâlnească noii colegi de la Universitatea din Florida.




 

×
Subiecte în articol: student inteligenta
Parteneri
Un criminal în serie va fi eliberat din închisoare
x close