Antena 3 CNN Externe SUA a publicat imagini secrete cu gheaţa arctică

SUA a publicat imagini secrete cu gheaţa arctică

SUA a publicat imagini secrete cu gheaţa arctică
Sursa foto: zona arctica
17 Iul 2009   •   14:10

Statele Unite au dat publicităţii peste 1000 de fotografii ale gheţii arctice, aflate până acum în posesia serviciilor secrete, pentru a-i ajuta pe oamenii de ştiinţă să studieze impactul încălzirii globale.
Măsura a venit la numai câteva ore după o cerere în acest sens a Academiei Naţionale de Ştiinţe.

Circa 700 de imagini prezintă şase locaţii din Oceanul Arctic, în timp ce alte 500 surprind 22 de locaţii în SUA. Imaginile pot fi văzute şi online.
Schimbările din zona arctică afectează clima globală, deoarece această regiune acţionează ca un "aer condiţionat" pentru planetă.
Imaginile arctice au o rezoluţie de circa 1 metru, o îmbunătăţire considerabilă faţă de vechile fotografii disponibile, aprecia Thorsten Markus de la NASA.

Următoarea rezoluţie pentru imagini ale gheţii arctice este de 15 -30 metri, a relatat Markus. Aceasta însă riscă să piardă din vedere micile aspecte ce pot avea un impact major.
De exemplu, vara, se formează bălţi deasupra gheţii din Arctica, ce se pot întinde uneori şi pe 30 de metri. Apa din aceste bălţi este închisă la culoare şi absoarbe căldură, spre deosebire de albul dimprejur, care reflectă căldură.

Studiul acestora poate produce modele pentru a prezice ce se va întâmpla pe viitor, dar cu rezoluţii de 30 de metri, aceste bălţi pot fi ratate. Deşi bălţile individuale sunt mici, ele acoperă împreună 30% din Arctica.
Antena3.ro

×
Parteneri
Imagini spectaculoase în România - Aurora boreală surprinsă în Bacău
x close