Antena 3 CNN Externe Primele declarații după negocierile ruso-americane menite să opreasă invazia în Ucraina. Vice-ministru rus: "Nu avem intenția să atacăm!"

Primele declarații după negocierile ruso-americane menite să opreasă invazia în Ucraina. Vice-ministru rus: "Nu avem intenția să atacăm!"

Negocierile tensionate demarate luni dimineață la Geneva între delegațiile rusă și americană s-au terminat, iar secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, şi vice-ministrul de externe rus Serghei Riabkov au făcut primele declarații de presă, separat, la mai bine de opt ore de la startul discuțiilor.

Primele declarații după negocierile ruso-americane menite să opreasă invazia în Ucraina. Vice-ministru rus: "Nu avem intenția să atacăm!"
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    10 Ian 2022   •   18:39

Această reuniune a fost din start creditată cu șanse minime de a opri o eventuală intervenție militară a Moscovei în Ucraina.

Primul care s-a adresat ziariștilor a fost vice-ministrul rus (foto, dreapta).

"Rusia a precizat în mod clar că nu poate ceda în ceea ce privește garanțiile de securitate", a declarat Serghei Riabkov, adăugând că s-a cerut părții americane "precauție maximă" în abordarea tensiunilor de la granița cu Ucraina, "pentru a evita orice tip de exacerbare a confruntărilor".

Potrivit diplomatului, "NATO trebuie să ofere o garanție obligatorie din punct de vedere juridic (...) că Ucraina și Georgia nu vor deveni niciodată membre ale Alianței Nord-Atlantice".

Vice-ministru rus: "Este o problemă de securitate națională a Rusiei ca Ucraina și Georgia să nu intre niciodată în NATO"

El a insistat că aceasta este "o chestiune de securitate națională pentru Rusia".

Deși a recunoscut că discuțiile de la Geneva nu au adus progrese în problema excluderii Ucrainei dintr-o eventuală extindere a NATO, vice-ministrul rus a estimat că SUA "au abordat cu seriozitate" propunerile Federației Ruse în ceea ce privește garanțiile de securitate.

Cât privește perspectiva unei invazii ruse în teritoriul ucrainean, Riabkov a încercat să liniștească temerile.

"Le-am explicat colegilor noștri că nu avem intenția de a ataca Ucraina iar măsurile de antrenament militar au loc pe teritoriul nostruNu sunt motive pentru a da crezare unui scenariu de escaladare", a spus el.

"Am dori să continuăm acest dialog. Există o bază pentru a ajunge la un acord", a precizat Serghei Riabkov.

Secretar de stat adjunct al SUA: "Cerințele Rusiei, inacceptabile"

La rândul său, secretarul de stat adjunct al SUA,  Wendy Sherman (foto, stânga), a declarat că Statele Unite au reiterat Rusiei, luni, că garanțiile de securitate cerute de Moscova UA sunt "inacceptabile".

Într-o teleconferință cu jurnaliștii, Sherman a spus că Washingtonul a avertizat Moscova asupra faptului că "politica porților deschise" a NATO va continua, în pofida solicitărilor ruse.

Wendy Sherman a mai precizat că Rusia nu a răspuns la cererea americană privind o detensionare a situației la frontiera ucraineană, în cadrul discuțiilor de luni.

Ea a arătat că Moscova poate iniția această detensionare "trimițând în cazărmi" soldații masați la frontieră în ultimele săptămâni.

Întrebată dacă omologul ei rus Serghei Riabkov a dat garanții în acest sens, diplomatul american a răspuns: "Nu cred că știm răspunsul la această întrebare".

Care a fost contextul negocierilor ruso-americane de la Geneva

Este pentru a treia oară când cei doi diplomați de top se întâlnesc la Geneva, după summitul președinților Joe Biden și Vladimir Putin, din iunie 2021.

Wendy Sherman şi Serghei Riabkov s-au întâlnit mai întâi pe 28 iulie la reprezentanța permanentă a Statelor Unite, iar apoi la cea rusă, pe 30 septembrie.

Înaintea negocierilor de luni, Statele Unite și Rusia s-au poziționat diametral opus, fără să dea de înțeles că ar fi dispuse la concesii.

Secretarul de stat al american, Antony Blinken, a cerut Rusiei să evite o nouă "agresiune a Ucrainei" şi să aleagă calea diplomatică, în timp ce Kremlinul, presat să își retragă trupele de la frontiera cu Ucraina, continuă să le occidentalilor garanții privind securitatea în Europa, inclusiv promisiunea că NATO nu se va extinde mai spre est.

Ce urmează, după Geneva

Pe lângă discuțiile americano-ruse de luni din Elveția, o întâlnire NATO-Rusia este prevăzută miercuri, la Bruxelles

De asemenea, joi, la Viena, ar urma să aibă loc reuniunea Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în contextul în care liderii politici europeni s-au plâns că sunt marginalizați de la discuțiile privind criza de la frontiera ruso-ucraineană.

Occidentul și Kievul acuză Rusia că a masat aproape 100.000 de soldați la frontiera ucraineană în vederea unei potențiale invazii și l-au amenințat pe Vladimir Putin cu sancțiuni "masive" și fără precedent dacă va ataca din nou Ucraina.

Aceste sancțiuni ar putea ajunge până la excluderea Rusiei din sistemul financiar internațional sau blocarea intrării în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2.

×
Subiecte în articol: Serghei Riabkov Wendy Sherman
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close