Antena 3 CNN Life Acesta este, de fapt, primul lucru pe care îl văd oamenii după ce mor

Acesta este, de fapt, primul lucru pe care îl văd oamenii după ce mor

Acesta este, de fapt, primul lucru pe care îl văd oamenii după ce mor
Sursa foto: foto: Pixabay.com
04 Aug 2017   •   12:41

Un studiu realizat de cercetătorii belgieni a scos la iveală lucruri absolut neașteptate despre experiențele din aproprierea morții.

„Experiențele din apropierea morţii par a fi declanșate în mod regulat de un sentiment de detașare de corpul fizic, care se încheie atunci când ei se întorc înapoi în corp”, a explicat Charlotte Martial, cercetător la Universitatea din Liege, potrivit The Independent.

Cei mai mulți dintre oameni susțin că în timpul morții clinice au văzut un tunel urmat de o lumină puternică.

“Constatările noastre sugerează că experiențele din apropierea morţii nu pot conține toate elementele, iar elementele nu par să apară într-o ordine fixă. În timp ce experiențele din apropierea morţii pot avea un caracter universal, astfel încât ele să prezinte suficiente trăsături comune pentru a aparține aceluiași fenomen, am observat totuși o variabilitate temporală în distribuția caracteristicilor raportate", a mai spus cercertătoarea.

×
Subiecte în articol: moarte clinica
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close