Antena 3 CNN Life Ai putea fi chiar acum bolnav de cancer. "Stă ascuns în corpul tău chiar şi 20 de ani"

Ai putea fi chiar acum bolnav de cancer. "Stă ascuns în corpul tău chiar şi 20 de ani"

Ai putea fi chiar acum bolnav de cancer. "Stă ascuns în corpul tău chiar şi 20 de ani"
Sursa foto: foto: Pixabay.com
19 Sep 2018   •   17:59

Cancerul pulmonar poate să rămână în stare latentă timp de 20 de ani înainte de se transforma într-o formă agresivă a bolii, caracterizată prin creşterea şi răspândirea rapidă în organism, afirmă autorii unui studiu recent.

Primele mutaţii genetice care duc la dezvoltarea cancerului pot să treacă neobservate vreme de două decenii, înainte ca o nouă mutaţie suplimentară să determine celulele canceroase să se dezvolte cu mare rapiditate, potrivit Daily Mail.

În timpul acelei expansiuni, apar brusc mai multe mutaţii genetice în arii diferite ale tumorii canceroase.

Fiecare regiune distinctă evoluează conform unui tipar specific, ceea ce înseamnă că fiecare parte a tumorii este unică din punct de vedere genetic.

Oamenii de ştiinţă speră că această descoperire va duce la dezvoltarea unui dispozitiv medical capabil să detecteze cancerul în formele sale incipiente.

Două treimi dintre pacienţi sunt diagnosticaţi cu forme avansate de cancer pulmonar, pentru care medicamentele sunt mai puţin eficiente.

Aproximativ 40.000 de pacienţi sunt diagonosticaţi cu cancer pulmonar în fiecare an în Marea Britanie, însă mai puţin de 10% dintre ei reuşesc să supravieţuiască cel puţin cinci ani după diagnosticare.

Studiul a examinat cancere pulmonare constatate în rândul a şapte pacienţi - fumători, foşti fumători şi persoane care nu au fumat niciodată.

Cercetarea a evidenţiat, de asemenea, rolul pe care îl are fumatul în dezvoltarea cancerului pulmonar.

Multe dintre mutaţiile genetice incipiente sunt cauzate de fumat. Însă, pe măsură ce boala avansează, acestea devin mai puţin importante, întrucât majoritatea mutaţiilor sunt de acum cauzate de un nou proces de generare de mutaţii în interiorul tumorii, controlat de o proteină, APOBEC.

×
Subiecte în articol: cancer pulmonar
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close