Antena 3 CNN Politică IMPUNEREA unui cvorum pentru demiterea preşedintelui ÎNCALCĂ Codul Comisiei de la Veneţia

IMPUNEREA unui cvorum pentru demiterea preşedintelui ÎNCALCĂ Codul Comisiei de la Veneţia

IMPUNEREA unui cvorum pentru demiterea preşedintelui ÎNCALCĂ Codul Comisiei de la Veneţia
Sursa foto: Foto: asbarez.com
12 Iul 2012   •   17:04

Jurnalistul Radu Tudor a publicat pe blogul personal "Codul de bune practici în materie de referendum", al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia).

Potrivit aceastuia, NU se recomanda următoarele;

a. un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ;

b. un cvorum de aprobare (acceptarea de către un procentaj minimal din numărul alegătorilor înscrişi), întrucât riscă să creeze o situaţie politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului (pragului) necesar.

Concluzia: Potrivit acestui cod,decizia Curtii Constitutionale de impunerea unui cvorum de 9 milioane de participanti la referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu incalca :

- acest cod de bune practici al Comisiei de la Venetia

- regula de la precedentul referendum de suspendare din 2007

- modul in care s-au organizat toate alegerile prezidentiale in ultimii 22 de ani, fara cvorum obligatoriu


Citeşte articolul integral pe radu-tudor.ro.

×
Subiecte în articol: comisia de la venetia
Parteneri
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște
x close