În dosarul penal în care fostul candidat prezidențial Călin Georgescu este urmărit penal pentru șase infracțiuni grave este implicat și un magistrat, a comunicat, miercuri seară, Parchetul General.
Acest magistrat, care nu este nominalizat, ar fi sprijinit activitățile infracționale ale lui Georgescu, arată instituția citată.
Parchetul General (a cărui denumire oficială este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, n.r.) precizează că în dosarele în care sunt implicați magistrați competența de soluționare îi aparține.
Precizarea vine după ce în presa centrală s-a speculat asupra faptului că infracțiunile reținute în sarcina lui Călin Georgescu ar fi de competența DIICOT sau a parchetelor normale.
Ce spune comunicatul Parchetului General despre magistratul care l-ar fi ajutat pe Călin Georgescu
"În continuarea comunicatului de presă din cursul zilei de astăzi şi având în vedere interpretările vehiculate în spațiul public referitoare la competența de soluționare, facem următoarele precizări.
În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menționat anterior, se efectuează cercetări şi în raport de sprijinirea activităților infracționale de către o persoană care are calitatea de magistrat.
Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situații, competența de soluționare aparține exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor.
Totodată, menționăm că, în raport de infracțiunile aflate în competența de soluționare prevăzută de lege pentru unitățile de parchet ierarhic inferioare, cauzele instrumentate de acestea au fost preluate, în baza art. 325 Cod de procedură penală, de către PÎCCJ în vederea efectuării urmăririi penale.
Prin urmare, PÎCCJ are competența materială, teritorială şi după calitatea persoanei, în raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor", se spune în comunicatul de miercuri seară al Parchetul General.
Călin Georgescu, urmărit penal pentru șase infracțiuni
Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile.
Decizia a fost luată miercuri seară, după ce Georgescu a fost adus cu mandat la sediul Parchetului General.
După ce a fost audiat, fostului candidat i-au fost impuse mai multe interdicții. El nu are voie să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare.
De asemenea, i s-a interzis să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată;
- comunicarea de informații false;
- fals în declarații în formă continuată;
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup;
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații.
Fostul candidat a părăsit, miercuri seară, sediul Parchetului General, iar cei prezenți acolo au remarcat că, la plecare, Georgescu a făcut salutul nazist.
Ulterior, el s-a deplasat la sediul IPJ Ilfov, pentru a se înregistra în vederea controlului judiciar.