Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Lucian Bute: „Meciul cu Johnson este provocarea carierei mele”

Lucian Bute: „Meciul cu Johnson este provocarea carierei mele”

Lucian Bute: „Meciul cu Johnson este provocarea carierei mele”
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.T.    |    04 Oct 2011   •   14:44

Campionul mondial al categoriei supermijlocii în versiunea IBF, Lucian Bute, se preîteşte în Florida pentru următoarea sa luptă, pe 5 noiembrie, la Quebec, unde îşi va pune în joc centura în faţa lui Glen Johnson (51 de victorii, dintre care 35 prin KO, 15 înfrângeri şi 2 egaluri).

Cei doi pugilişti se cunosc foarte bine, ei antrenându-se împreună în cursul anului 2009.

M-am antrenat des cu el, dar în timpul luptei, în ring, va fi diferit, iar el va fi cu adevărat surprins. Va fi o luptă foarte grea, pentru că este serios şi se antrenează mult. În cariera lui, s-a luptat cu mari boxeri, precum Chad Dawson şi Tavoris Cloud. Uitându-mă la palmaresul său şi la experienţa sa, pot spune că este cea mai mare provocare din cariera mea. Vom vedea pe 5 noiembrie dacă lucrurile sau astfel”, a declarat Bute, conform site-ului boxingscene.

Întrebat de reporterii fightnews.com dacă obiectivul său pe 5 noiembrie este o victorie prin KO, campionul român a răspuns: „Nu, obiectivul meu este să câştig această luptă. Să fiu mai bun în fiecare rundă, în toate cele 12 runde şi să plec de pe rig tot ca deţinător al centurii”.

Pe aceeaşi strategie merge şi antrenorul pugilistului gălăţean, Stephan Larouche: „I-am spus spus să ia lupta pumn cu pumn, combinaţie cu combinaţie, rundă cu rundă şi, dacă va veni şi KO-ul, cu atât mai bine. Atunci când un boxer nu încearcă să-şi pună adversarul la pământ la fiecare lovitură, se va întâmpla în cele din urmă. Trebuie să fii tu însuţi, deştept şi să-ţi respecţi adversarul”.

Lucian Bute a recunoscut că meciul cu Glen Johnson este unul foarte important şi a transmis un mesaj pentru rivalii săi din aceeaşi categorie: „Sunt foarte concentrat şi atent asupra acestei lupte, dar mesajul meu pentru ceilalţi boxeri este «Vin!»”.

Câştigătorul din 5 noiembrie ar putea avea şansa de a se lupta cu învingătorul din Super Six, care va fi desemnat pe 17 decembrie, în meciul dintre Andre Ward şi Carl Froch.

O luptă foarte importantă, ambii pugilişti sunt foarte buni. Froch este puternic şi are pumnul greu, în timp ce Ward este deştept, rapid şi atent. Cred că, în mod normal, Andre Ward va câştiga, dar acesta în box apar mereu surprize”, a prefaţat Bute întâlnirea care i-ar putea decide viitorul adversar.

Întrebat despre refuzurile lui Mikkel Kessler şi Kelly Pavlik de a boxa cu el, Bute s-a mulţumit să explice că „nu ştiu foarte multe. Sunt un luptător, mă pregătesc la sala de antrenament. Promotorul meu negociază cu cei ai altor boxeri, deci nu ştiu ce s-a întâmplat. Eu aştept în continuare meciuri tari şi sunt aici pentru oricine”.

Stephan Larouche a încheiat spunând că următoarele două sau trei meciuri ale lui Bute ar putea să aibă loc în SUA. „Am putea lupta cu Andre Ward sau Carl Froch sau Kessler. Nu cred că ei ar vrea să vină în Canada şi cred că dacă aceste meciuri vor putea fi vândute, atunci vom accepta cu plăcere să venim la New York, Las Vegas sau Atlantic City. Lucian este deschis unei astfel de variante”, a precizat antrenorul românului.

×
Subiecte în articol: Lucian Bute Quebec Florida
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close