Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Oţelul Galaţi a remizat cu Dinamo, scor 3-3

Oţelul Galaţi a remizat cu Dinamo, scor 3-3

Oţelul Galaţi a remizat cu Dinamo, scor 3-3
16 Apr 2011   •   16:32

Echipa Oţelul Galaţi a terminat la egalitate, scor 3-3 (1-1), meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei Dinamo, în etapa a XXVII-a a Ligii I, informează Mediafax.

Jucătorii dinamovişti au reuşit să revină după ce au fost conduşi cu 3-1, ultimul gol fiind marcat în minutul 90.
   
Golurile echipei Oţelul au fost marcate de Antal, Giurgiuşi Pena, iar pentru Dinamo au înscris C. Munteanu, Ţucudean şi Grigore.
   
Scorul a fost deschis în minutul 30 de Antal, care a şutat din interiorul careului după o pasă primită de la Viglianti. Dinamo a egalat şase minute mai târziu prin Cătălin Munteanu, care a reluat cu capul în plasă după o centrare a lui Alexe.

În minutul 52, Giurgiu i-a readus pe gălăţeni în avantaj după ce a pătruns în careu şi a şutat la colţul lung. După numai două minute, liderul la zi în Liga 1, Oţelul Galaţi, şi-a majorat avantajul prin Pena care a şutat din interiorul careului, după o pasă primită de la Antal, în urma unei greşeli a lui Moţi.

Dinamovişti au revenit spectaculos, pe final de meci, prin golurile lui Ţucudean - lob din marginea careului de 16 metri, în minutul 86 - şi Dragoş Grigore, care a reluat cu capul în poartă după un corner, în minutul 90.

Meciul a fost condus la centru de Cristian Balaj.

×
Subiecte în articol: Oţelul Galaţi FC Dinamo goluri
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close