Hoții au furat unul dintre cele două defibrilatoare instalate în spațiile publice din Brașov și doctorii fac apel la hoți să aducă defibrilatorul înapoi.
A fost lansată prima rețea de defibrilatoare automate destinate publicului. Peste 370 de astfel de aparate vor fi montate la nivel național în cele mai aglomerate locuri. Fiecare persoană va putea oferi primul ajutor unei persoane care intră în stop cardio-respirator.
Un defibrilator a fost amplasat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. 80 de preoți și angajați au fost instruiți cum să folosească aparatul și cum să acorde primul ajutor în cazul unei urgențe până la sosirea unei ambulanțe.
Compania Everdrone a dezvoltat un sistem medical de urgenţă cu ajutorul dronelor. Primul pacient salvat a fost o persoană cu atac de cord în vârstă de 71 de ani.
Drama unei familii schimbă vieţi în bine. Un tată care şi-a pierdut copilul din cauză că spitalul la care a apelat nu avea un defibrilator, a decis să faca tot posibilul ca astfel de tragedii să nu se mai intample.
A donat un defibrilator echipat complet unui spital din Sectorul 2 al Capitalei şi este abia începutul. Proiectul este susţinut şi de viceprimarul Dan Cristian Popescu.
Copiii din România cu probleme grave de sănătate primesc o şansă la viaţă. Doi soţi care au trăit drama pierderii singurului copil s-au zbătut din răsputeri ca ceea ce au trăit ei să nu se mai repete.
În urmă cu patru ani, familia Vlaşin şi-a pierdut copilul în vârstă de doi ani deoarece spitalul la care au cerut ajutor nu avea un defibrilator. Copilul se înecase cu mâncare, iar lipsa echipamentului de specialitate a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Ce doi părinţi au hotărât să strângă bani pentru un echipament care să salveze vieţi