Klaus Iohannis, după întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din Educație: "Sunt prioritare încheierea mediilor și organizarea examenelor naționale"30 Mai
Reacția sindicatelor din învățământ la oferta Guvernului. Marius Nistor: "Aştept răspunsul clar din fiecare unitate de învăţământ!"29 Mai
Promisiunile pe care le face Guvernul profesorilor şi ce salarii cresc. Anunțul făcut de Marius Budăi26 Mai
"Lacătul pe şcoală! Grevă generală!" | Peste 150.000 de profesori participă la protest | Sindicaliștii au refuzat cei 1.000 de lei oferiţi de Guvern22 Mai
Negocieri între Guvern și sindicaliștii din Educație: Luni, 150.000 de profesori vor fi în grevă21 Mai
Vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, despre greva generală a profesorilor: ”Ne vom trimite copiii la școală!”21 Mai
Întâlnire decisivă între profesori şi Guvern, duminică. Ce miniștri vor fi prezenți la negocieri20 Mai
Profesorii în grevă generală, de luni, 22 mai: Sindicaliștii transmit că vor onora orice invitație la negocieri | Ce spune ministerul, pe ultima sută de metri19 Mai
Se reiau angajările în învățământ! Guvernul a aprobat Memorandumul pentru deblocarea posturilor din Educație17 Mai
Ștefan Pălărie (USR), reacție după ce li s-a permis rectorilor să privatizeze universitățile: "O aberație"15 Mai
Restricţii de trafic miercuri, în centrul Capitalei. Peste 15.000 de sindicalişti din Educaţie ies în stradă09 Mai
Anul școlar s-ar putea încheia la sfârșitul lunii mai, din cauza grevei generale a profesorilor24 Apr
Topul țărilor în care copiii cresc cel mai bine. Sănătatea, calitatea educației și fericirea se află printre criterii08 Feb
Jumătate dintre români nu au trecut de clasa a VIII-a! Suntem ultimii din UE la studii superioare11 Ian
Ministerul Educației își face podcast. Reprezentanții instituției vor prezenta, pe înţelesul tuturor, programele la care lucrează14 Oct
Sorin Cîmpeanu spune că nu există vreo legătură între calitatea educaţiei şi toaletele din curtea şcolilor, după ce premierul i-a atras atenția31 Aug
Fără note la sport începând de anul viitor | Profesorii sunt nemulţumiţi: Vor fi mai mulţi în baruri22 Aug
Un profesor din Rădăuți a câștigat 25.000 de euro într-un an din meditații | Câți bani încasa bărbatul într-o lună20 Aug
"Cum să faci voodoo dacă te-a enervat omul de la catedră", sfaturi revoltătoare într-o carte pentru copii apărută la o editură din România| Reacţia părinţilor17 Aug
Schimbări în educaţie. Ore de gimnaziu organizate nu mai devreme de 9 dimineața şi maxim 22 de elevi într-o clasă04 Aug
Val de critici după schimbările din educaţie. Pentru încă un an, elevii vor învăţa după aceleaşi manuale vechi31 Mai
Ziua Limbii Elene, marcată cultural prin lansarea unui volum bilingv. Evenimentul a reunit unii dintre cei mai de seamă poeţi romani şi greci10 Feb
Efectele pandemiei sunt mult mai puternice decât se estima inițial: În ţările sărace, aproape 70% dintre copiii nu pot citi sau înțelege un text simplu07 Dec
OMS Europa cere ca școlile să rămână deschise: ”Închiderea școlilor a făcut mai mult rău decât bine”29 Oct
Educația juridică, financiară și antreprenorială devin materii obligatorii începând cu viitorul an școlar18 Oct
Părinte întreținător sau părinte crescător. Psiholog: "Aici se petrece marea dramă, pentru că copilul nu învață nimic din relația cu părinții"08 Oct
Talibanii le vor permite femeilor să studieze la universitate, cu condiția să fie separate de bărbaţi12 Sep
China interzice examenele scrise și temele pentru copiii de șase și șapte ani din ciclul primar30 Aug
Comisia Europeană, noi recomandări pentru realizarea sistemului educaţional bazat pe învăţarea mixtă05 Aug
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: România a alocat de două ori mai puțini bani pentru educație din PNRR decât alte state16 Iul
Gabriela Firea, listă cu ”minciunile” Guvernului privind Educația: ”Cele 250.000 de tablete nu au ajuns nici azi la destinație”28 Iun
BOR, atac virulent la orele de educație sexuală și la ghidul OMS: ”Un atentat la inocența copiilor”22 Iun