Fostul președinte american, aspirant, în prezent, la nominalizarea Partidului Republican pentru Casa Albă, susține că lumea se află în pragul autodistrugerii printr-un nou război mondial care le va depăși, în amploare, pe cele două conflagrații globale anterioare.
Ron DeSantis, guvernatorul statului american Florida, considerat la un moment dat marea șansă a Partidului Republican de a se elibera de sub controlul fostului președinte Donald Trump, a anunțat că se retrage din cursa pentru nominalizarea la președinția Statelor Unite.
Donald Trump a câştigat adunările electorale republicane din Iowa. Fostul preşedinte american şi-a devansat cu mult rivalii după doar jumătate de oră de dezbateri ale republicanilor adunaţi în centrele electorale. Într-un discurs în faţa susţinătorilor săi, Trump a calificat alegerile din 2024 drept cele mai importante din istoria țării.
Un atac armat a avut loc, astăzi, într-o şcoală din statul Iowa, SUA. Potrivit primelor informaţii, un elev ar fi fost cel care a deschis focul la şcoală, la prima oră a dimineţii. Autorităţile au intervenit de urgenţă, iar suspectul a fost găsit mort.