Antena 3 CNN Actualitate Tânărul care a băgat în comă un poliţist din Târgovişte, arestat pentru 29 de zile (VIDEO)

Tânărul care a băgat în comă un poliţist din Târgovişte, arestat pentru 29 de zile (VIDEO)

Bărbatul care a lovit un agent  cu o sticlă în cap a fost arestat pentru 29 de zile. Decizia a fost luată în urmă cu puţin timp de magistraţi, după ce procurorii din Dâmboviţa l-au reţinut şi audiat mai multe ore. Uţă, zis Danezu, şi-a recunoscut vina şi spune că regretă ceea ce a făcut. Între timp, poliţistul care i-a căzut victimă lui Uţă, este în continuare în stare gravă la spitalul Floreasca din Capitală.

Tânărul care a băgat în comă un poliţist din Târgovişte, arestat pentru 29 de zile (VIDEO)
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Sep 2010   •   17:53

Daniel Uţă face parte din clanul Ghenosu, clan ai cărui membri sunt cercetaţi în zeci de dosare penale şi acuzaţi de tentative de omor, violenţe şi tâlhării. Tânărul a fost audiat cinci ore de procurori. Avocata lui susţine că tânărul regretă fapta comisă. Împreună cu Uţă a mai fost audiat şi un prieten, martor al incidentului de sâmbătă.

Daniel Uţă a fost prins într-un apartament din sectorul 1 al Capitalei, în urma unei descinderi a poliţiştilor de la Investigaţii Criminale şi a celor de la DGIPI. În timp ce era dus la audieri la Parchetul Tribunalului Târgovişte, lui Uţă i s-a făcut rău şi a fost transportat la spital.

Poliţistul lovit - Codruţ Oprea, de la IPJ Dâmboviţa - a ajuns din nou pe masa de operaţie, la Spitalul Floreasca. Acesta a fost internat, duminică, în comă, după ce a fost agresat de tânărul din Târgovişte.

×
Subiecte în articol: Targoviste tanar politist
Parteneri
Lidia Buble a filmat îngrozită incendiul din nordul Bucureştiului
x close