Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Cinci foşti coechipieri ai lui Lance Armstrong au fost suspendaţi de USADA

Cinci foşti coechipieri ai lui Lance Armstrong au fost suspendaţi de USADA

Cinci foşti coechipieri ai lui Lance Armstrong au fost suspendaţi de USADA
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    12 Oct 2012   •   15:26

Cinci dintre foştii coechipieri ai lui Lance Armstrong au fost suspendaţi timp de 6 luni de Agenţia Anti-Doping din Statele Unite (USADA).

Este vorba despre Levi Leipheimer, George Hincapie, Tom Danielson, Christian Vande Velde şi David Zabriskie, toţi primind pedepse reduse datorită faptului că au oferit dovezi împotriva lui Armstrong celor de la USADA.

Dacă Hincapie (39 de ani), s-a retras din ciclism încă din luna august, iar Leipheimer fusese deja suspendat provizoriu de echipa sa, Omega Pharma-Quick-Step Cycling team, Danielson, Vande Velde şi Zabriskie erau încă activi, concurând pentru Garmin-Sharp.

Datorită mărturiilor lor, Leipheimer, Hincapie, Danielson, Vande Velde şi Zabriskie au evitat o suspendare de câte doi ani, urmând să revină în curse în februarie 2013.

În urma dovezilor oferite celor de la USADA de cei cinci rutieri, „cel mai sofisticat, cel mai profesional şi cel mai de succes program de doping pe care sportul l-a văzut vreodată” a ieşit la iveală.

USADA a oferit un raport de peste 1.000 de pagini care conţine probe evidente şi mărturiile depuse de 15 foşti coechipieri ai lui Lance Armstrong care dovedesc faptul că rutierul american s-a dopat ani la rând şi a reuşit să fenteze controalele anti-doping.

În luna august, Armstrong a decis să nu conteste la TAS dosarul USADA. Astfel, americanul de 41 de ani a dispărut practic de pe harta ciclismului profesionist, fiind suspendat pe viaţă, în timp ce toate cele şapte succese consecutive obţinute în Turul Franţei i-au fost retrase.

Alături de rutier, doctorul Michele Ferrari şi directorul sportiv belgian Johan Bruyneel se numără printre pilonii programului de dopaj care schimbă practic istoria ciclismului.

Situaţia este urmărită cu atenţie de Uniunea Ciclistă Internaţională, care, în urma raportului USADA, ar putea lua şi alte măsuri în acest caz.

×
Subiecte în articol: Lance Armstrong dopaj dosar raport
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close