Antena 3 CNN Actualitate Cel mai longeviv marinar militar român a împlinit 103 ani | Povestea viceamiralului Mircea Caragea

Cel mai longeviv marinar militar român a împlinit 103 ani | Povestea viceamiralului Mircea Caragea

Cel mai longeviv marinar militar român, viceamiralul Mircea Caragea, a împlinit 103 ani.

Cel mai longeviv marinar militar român a împlinit 103 ani | Povestea viceamiralului Mircea Caragea
Sursa foto: Facebook | Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro
de Alin Tarnovschi    |    19 Ian 2022   •   13:02

Viceamiralul (rtr) Mircea Caragea a împlinit, în data de 18 ianuarie, venerabila vârstă de 103 ani.

"Cuvintele sunt prea sărace pentru a contura povestea singurului militar al Forțelor Navale Române, care ne mai poate împărtăși azi povestea sa despre perioada în care a participat, pe când era tânăr locotenent, la cel de-Al Doilea Război Mondial, la bordul navelor militare și în alte structuri ale Marinei Regale Române", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.

Viceamiralul Mircea Caragea, născut pe 18 ianuarie 1919, a îmbrăcat uniforma militară la vârsta de 11 ani şi a urmat cursurile Liceului Militar "Dimitrie Sturza" din Craiova (1930-1938), iar pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să urmeze cursurile Școlii Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanța.

"Pentru marinarul veteran Mircea Caragea, cea mai frumoasă amintire este participarea la primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea”, desfășurat în anul 1939, navă despre care îi place să spună că „este cu doar 20 de ani mai bătrân decât velierul” și că „dragostea pentru nava-școală „Mircea” este perenă și necondiționață la orice vârstă, pentru oricine a avut privilegiul să se afle la bordul său”.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la numeroase acțiuni de luptă, fiind ambarcat, succesiv, la bateria de coastă „Vulturul” și la bordul distrugătoarelor „Mărăști” și „Regina Maria”.

În perioada 1941-1944, actualul decan de vârstă al amiralilor României a participat la numeroase misiuni de respingere a atacurilor aeriene inamice, în zona Constanței, la misiuni de aprovizionare cu muniție, echipament și alimente a trupelor române care luptau împotriva sovieticilor pe frontul de est, precum și la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor combatante și a civililor români din Peninsula Crimeea (aprilie - mai 1944).

Pentru faptele sale deosebite de vitejie, citate pe ordin de zi pe unitate în timpul participării la misiunile din cel de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Caragea a fost decorat de Regele Mihai I al României, în anul 1944, cu „Steaua României”, cel mai vechi Ordin Național al țării noastre, precum și cu Ordinul „Coroana României”.

Cariera tânărului ofițer de marină Mircea Caragea a fost curmată brusc, la doar 28 de ani, de către regimul totalitar comunist instaurat la putere în țara noastră și, la data de 1 septembrie 1947, a fost trecut în rezervă, dar acest moment nefast nu i-a distrus energia și puterea de a merge mai departe în viață.

A urmat o perioadă în care își găsea cu greu un loc de muncă, pe șantiere, ca muncitor necalificat, și, după multe încercări, a fost acceptat, în anul 1955, pe o funcție de grafician la Muzeul de Artă Populară și Folclor, apoi s-a mutat la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, unde a rămas până în anul 1982, când a ieșit la pensie.

După instaurarea regimului democratic în țara noastră, veteranului marinar Mircea Caragea i-a fost acordat, în anul 1991, gradul de comandor în rezervă și, ulterior, a fost înaintat, succesiv, în gradele de contraamiral de flotilă, contraamiral, respectiv viceamiral. În semn de apreciere a faptelor de vitejie realizate în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi pentru exemplară să conduită civică, Președintele României i-a conferit, în anul 2019, Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace", au mai scris reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale în postarea de pe Facebook.

??? ??? ???????? ??????? ??????? ? ?̂??????? ??? ??? Îi spunem ?? ????̦? ??? ?? ??̆??̆????! viceamiralului (rtr) Mircea...

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro pe Miercuri, 19 ianuarie 2022

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close