Antena 3 CNN Actualitate Dolarul ne scumpeşte Paştele. Avântul monedei americane ne arde la buzunare

Dolarul ne scumpeşte Paştele. Avântul monedei americane ne arde la buzunare

Dolarul ne scumpeşte Paştele. Avântul monedei americane ne arde la buzunare
de S.T.    |    13 Mar 2015   •   23:45

Paştele va fi mai scump în acest an. Alimentele, jucăriile, dar şi electronicele îi vor costa mai mult pe români. De vină este dolarul care a bătut record după record şi se apropie vertiginos de valoarea unui euro.

Avântul monedei americane se vede cel mai bine în preţurile laptopurilor, tabletelor, telefoanelor şi televizoarelor. Adică, produsele pe care le importam din Statele Unite şi China.

De Paşte, mai scumpe vor fi şi alimentele. În special, legumele şi fructele de import. Iar scumpirile nu se opresc aici. Cine face plinul la maşină în aceste zile va plăti cu până la 50 de lei mai mult faţă de ianuarie.

În urma cu exact un an, un dolar era cotat la 3 lei şi 22 de bani. S-a apreciat constant, iar în prima zi de tranzacţionare din acest an ajunsese la 3 lei şi 77 de bani. Acum, a depăşit valoarea de 4,2 lei. Analiştii spun că, în curând, un dolar va fi egal cu un euro.

Un dolar mai mare îi afectează şi pe cei cu credite în această monedă. 5.000 de romani plătesc deja rate mai mari.

×
Subiecte în articol: Paste alimente jucarii electronice dolar euro
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close