Antena 3 CNN Actualitate Educație Calendarul anului școlar 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial. Când încep cursurile şi câte vacanţe vor avea elevii

Calendarul anului școlar 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial. Când încep cursurile şi câte vacanţe vor avea elevii

Calendarul anului școlar 2024-2025 a fost publicat în Monitorul Oficial, iar anul viitor are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Calendarul anului școlar 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial. Când încep cursurile şi câte vacanţe vor avea elevii
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    08 Feb 2024   •   20:00

Cursurile elevilor în anul școlar 2024-2025 încep pe 9 septembrie.

Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 9 septembrie, potrivit structurii anului școlar, document publicat în Monitorul Oficial. 

Conform ordinului dat de minister, Programul național "Școala altfel" și Programul "Săptămâna verde" se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024-30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. 

Cursurile în anul școlar 2024-2025  încep pe 9 septembrie și se încheie pe 20 iunie.

Calendarul anului școlar 2024-2025

Intervale de cursuri:

- de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024

- de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024

- de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ

- de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025

- de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025

Intervale de vacanță:

- de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024

- de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025

- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie- 2 martie 2025

- de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025

- de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Ce se întâmplă cu elevii din clasele terminale

"Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 aprilie 2024, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.

(...) Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025.

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025.

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare", se arată în ordin, potrivit edupedu.ro.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close