Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Cum accentuăm corect cuvintele ''prevedere'' şi ''butelie''

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Cum accentuăm corect cuvintele ''prevedere'' şi ''butelie''

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Cum accentuăm corect cuvintele ''prevedere'' şi ''butelie''
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
13 Sep 2018   •   12:11

Se întâmplă să ezităm la pronunţarea cuvintelor împrumutate de obicei. Ana Iorga a exlicat la rubrica ''Pe cuvânt'', cum se pronunţă corect a două cuvinte. Este vorba despre prevedere şi butelie.

În cazul cuvântului prevedere, accentul se pune primul e şi nu pe ultimul. Prevedere este format de la verbul ''a prevedea'' şi sufixul ''-ere'', aşadar se accentuează deci la fel ca toate derivatele din familia lexicală a verbului ''a vedea'': vedere, revedere, întrevedere.

În cazul cuvântului butelie, foarte mulţi îl accentuează greşit, pe cea de-a treia silabă. Pronunţarea corectă este cu accentul pe cea de-a doua silabă. Substantivul vine din franţuzescul ''bouteille'' şi păstrează de data aceasta accentuarea din franceză.

Aşadar, în cazul derivatelor, pentru a obţine pronunţia corectă trebuie să ţinem cont de structura cuvântului.

×
Subiecte în articol: Pe cuvant cu Ana Iorga butelie gramatica
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close