Antena 3 CNN Actualitate Testarea pentru alcool și droguri, o provocare în România. Nu există suficiente centre și nici aparatura necesară

Testarea pentru alcool și droguri, o provocare în România. Nu există suficiente centre și nici aparatura necesară

Sunt probleme serioase cu centrele toxicologice în țara noastră. La nivel național sunt doar cinci puncte unde se efectuează astfel de teste. Primul și cel mai mare este în București la INML.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Feb 2024   •   10:15

Medicii legiști trag un semnal de alarmă și spun că fac eforturi supraomenești pentru a face față numărului uriaș de solicitări, dar și pentru că aparatura este învechită.

Deși există clini private unde se fac teste toxicologice sau chiar unități medicale de stat, toate acestea nu sunt luate în considerare ca probă în instanță, în condițiile în care nu sunt acreditate. 

Singurele care sunt acreditate să emită rezultate oficiale ale testelor toxicologice sunt Institutul Național de Medicină Legală și serviciile din subordinea institutului. 

Problema este că la nivel național există doar cinci astfel de centre. Cel mai mare și mai important este în Capitală, la INML care deservește, atât București, cât și județul Ilfov, dar și alte 20 de județe.  

Mai este un al doilea centru la Iași care deservește nouă județe și încă trei pentru partea de veste a țării, la Timișoara, Cluj și Târgu Mureș.

Prea puține! Semnalele de alarmă sunt trase chiar de Consiliul Superior de Medicină Legală. Reprezentanții instituției spun că  abia mai fac față numărului tot mai mare de solicitări în ceea ce privește testele toxicologice, în condițiile în care a crescut numărul testelor pe care le fac polițiștii, în special conducătorilor auto. 

De asemenea, sunt probleme și cu aparatura învechită, care este depășită, dar și cu reactivii pentru substanțele psihoactive în condițiile în care de la un an la altul apar sute de noi substanțe psihoactive, iar pentru unele dintre ele nici nu există reactivi. 

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close