Pe 12 martie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă.
Părinţii pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane eligibile, respectiv cele ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 de lei.
Acest sprijin financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară părintelui, reprezentantului legal la care copilul locuieşte în mod statornic sau persoanei desemnate de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor.
Ajutorul pentru plata bonelor pentru categoriile de persoane prevăzute în acest act normativ se acordă după cum urmează: pentru venituri nete lunare pe membru de familie de 2.080 de lei cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei - 550 lei, între 2.501 şi 3.000 de lei - 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei - 250 de lei.
Iniţiatorii acestei legi sunt deputatul PSD Adrian Solomon şi deputaţii PNL Răcuci Claudiu-Vasile şi Roman Florin-Claudiu.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului a semnat mai multe decrete:
- Decret privind trecerea în rezervă a domnului general-maior - cu două stele Bucur Vasile din Ministerul Apărării Naționale – la data de 31 martie 2020;
- Decret privind promulgarea Legii pentru abrogarea art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitățile bugetare (PL-x 401/25.06.2018);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK-S.A. precum și a Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale şi pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 490/28.10.2019);
- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999 şi pentru abrogarea art. 10 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (PL-x 724/28.11.2018);
- Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane (PL-x 407/01.10.2019);
- Decret pentru promulgarea Legii privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă (PL-x 43/17.02.2020);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență (PL-x 341/02.09.2019).
Iohannis a promulgat legea care dă bani de la stat pentru familiile cu bonă. Ce condiţii trebuie îndeplinite