Antena 3 CNN Actualitate Justiție Decizia CCR, după sesizarea făcută de Călin Popescu-Tăriceanu

Decizia CCR, după sesizarea făcută de Călin Popescu-Tăriceanu

Decizia CCR, după sesizarea făcută de Călin Popescu-Tăriceanu
10 Feb 2017   •   18:02

Curtea Constituţională a Românei (CCR) a stabilit că părţile au termen să transmită punctele de vedere până pe 16 februarie în legătură cu cererea preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de constatare a unui conflict între puterile statului ca urmare a anchetei procurorilor DNA privind elaborarea proiectul de OUG de modificare a Codurilor penale, au precizat vineri pentru AGERPRES surse oficiale. 

Potrivit surselor citate, termenul de discutare a sesizării se va stabili după transmiterea punctelor de vedere. 

În 8 februarie, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a decis sesizarea Curţii Constituţionale în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Ministerul Public, prin Direcţia Naţională Anticorupţie. 

"Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României, în baza prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţia României, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, prin Direcţia Naţională Anticorupţie, componentă a autorităţii judecătoreşti, pe de altă parte. Conflictul juridic de natură constituţională pe care preşedintele Senatului îl aduce în atenţia CCR a fost generat de demersurile procurorilor din cadrul DNA, constând în anchetarea circumstanţelor în care a fost elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă al Guvernului referitor la modificarea şi completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală, fapt care a creat blocaje instituţionale", se arăta într-un comunicat al Senatului, transmis miercuri AGERPRES. 

Călin Popescu-Tăriceanu consideră că, procedând la anchetarea oportunităţii, circumstanţelor şi împrejurărilor elaborării proiectului de act normativ, "reprezentanţii Ministerului Public au uzurpat unele dintre competenţele Guvernului, prin Ministerul de Justiţie, fapt care a condus la apariţia prezentului conflict juridic de natură constituţională, în sensul deciziilor CCR". 

"OUG nr. 13/2017 abordează o temă de politică penală a statului român, or măsurile de politică penală se află în competenţa exclusivă a Parlamentului şi a Guvernului, alte autorităţi publice, inclusiv autoritatea judecătorească, pot exprima puncte de vedere în această materie, pot şi trebuie să fie consultate, dar nu pot avea putere de interferenţă, de amestec discreţionar, inclusiv de urmărire penală, nici a structurilor Parlamentului, nici a structurilor Guvernului", se menţionează în sesizarea trimisă CCR. 

În finalul sesizării adresate CCR, preşedintele Senatului solicită ca prin decizia pe care Curtea o va pronunţa să se deblocheze conflictul, "statuând faptul că, pe viitor, organele de urmărire penală nu pot ancheta oportunitatea elaborării actelor normative". 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: CCR termen
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close