Antena 3 CNN Actualitate Kovesi respinge acuzaţiile de plagiat la teza de doctorat şi cere CSM să îi apere reputaţia

Kovesi respinge acuzaţiile de plagiat la teza de doctorat şi cere CSM să îi apere reputaţia

Kovesi respinge acuzaţiile de plagiat la teza de doctorat şi cere CSM să îi apere reputaţia
Sursa foto: Foto: Mediafax
18 Mai 2012   •   17:13

Procurorul General Laura Codruţa Kovesi a declarat pentru Antena 3 că respinge acuzaţiile Grupului de Investigaţii Politice potrivit căruia teza sa de doctorat ar fi un plagiat şi că a sesizat CSM să-i apere reputaţia în acest caz şi să îi repare prejudiciul de imagine care i-a fost adus.

Grupul de Investigaţii Politice condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, vineri, că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi este un plagiat şi a depus documente care susţin această acuzaţie la Ministerul Justiţiei, la CSM şi la Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare

GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara.
   
Potrivit GIP, lucrarea de doctorat este un "plagiat începând chiar de la prima propoziţie".
   
Totodată, GIP publică un tabel în care sunt puse faţă în faţă pasaje despre care consideră că au fost plagiate de Laura Codruţa Kovesi şi textele originale.
   
"Este inadmisibil ca un plagiat evident care poate fi demonstrat printr-o simplă căutare pe internet să nu fie descoperit de niciuna dintre instituţiile care ar fi trebuit să verifice autenticitatea lucrării, cu atât mai mult cu cât acestea deţin softuri create special în acest scop", precizează GIP.
   
GIP a transmis documentele despre care afirmă că demonstrează plagiatul Laurei Codruţa Kovesi Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor  Universitare (CNATDCU), Universităţii de Vest din Timişoara, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei.
   
GIP menţionează că, dacă plagiatul este dovedit, titlul de doctor al Laurei Codruţa Kovesi trebuie retras, iar aceasta trebuie să raspundă în faţa legii.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close