Antena 3 CNN › Actualitate › Legea antifumat. Dispută aprinsă între inițiatoarea legii și Mihai Constantinescu, Silviu Prigoană și Mugur Mihăescu

Legea antifumat. Dispută aprinsă între inițiatoarea legii și Mihai Constantinescu, Silviu Prigoană și Mugur Mihăescu

1 minut de citit Publicat la 11:33 27 Mar 2016 Modificat la 11:33 27 Mar 2016
fumat vs.jpg

Legea antifumat a împărțit românii în două tabere. Iar nume cunoscute ale showbizului au intrat în dispută.

Mihai Constantinescu, Silviu Prigoană, Mugur Mihăescu, dar și inițiatoarea legii antifumat, Aurelia Cristea, s-au confruntat în emisiunea Cristinei Țopescu, Dincolo de aparențe, fiecare considerând că argumentul său e mai puternic.

Deși nu fumează, Mihai Constantinescu spune că i se par dezolante acum cafenelele golite de fumători.

''Am fost într-un mall și am văzut o priveliște jalnică în toate locurile unde se fuma. Unde erau cafenele și oamenii se strângeau și fumau, vorbeau și consumau, nu mai era decât vânzătoarea'', a mărturisit artistul.

La rândul său, comediantul Mugur Mihăescu, vicepreședinte al Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric al Capitalei, spune că este vorba despre împărțirea în două a unei societăți cu anumite particularități, care nu era pregătită de această schimbare.

''Suntem puțin în urmă cu ceea ce înseamnă a ieși afară să mănânci, suntem puțin în urmă cu nivelul de trai față de statele alea unde nu se fumează nici în casă'', a spus Mugur Mihăescu.

Acesta afirmă că și-a dorit o lege care să prevadă locuri speciale pentru fumători în cafenele și cluburi, dar asociația din care face parte nu a fost consultată.

Parlamentarul PSD Aurelia Cristea, inițiatoarea legii, susține că legea antifumat este produsul unor consultări ample cu peste 250 de ONG-uri, printre care și cea din care face parte Mugur Mihăescu, și că acum doar lobby-ul masiv al industriei tutunului agită spiritele.
 

Cel mai vehement a fost Silviu Prigoană. Acesta susține că nu este normal ca în condițiile restricționării majore a fumatului să mai existe accizarea țigărilor.

''E ca și cum statul îmi dă mie benzină, mi-o accizează - îmi ia cam 80% din preț accize - dar apoi îmi spune că nu am voie să ies cu mașina din garaj că e toxic. Haide să trecem pe mașini electrice, că e mai poluantă benzina decât țigara'', a spus Prigoană.

 

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close