Antena 3 CNN Actualitate O mașină a intrat în mulțimea care sărbătorea victoria lui Liverpool în Premier League

O mașină a intrat în mulțimea care sărbătorea victoria lui Liverpool în Premier League

B.N.
3 minute de citit Publicat la 21:25 26 Mai 2025 Modificat la 12:00 27 Mai 2025
Liverpool
Serviciile de urgență acordă îngijiri persoanelor lovite de mașină Foto: Profimedia

Update 01:03 Serviciul de Ambulanță a anunțat că 27 de oameni, inclusiv patru copii, au fost transportați la spital după ce mașina a intrat în mulțimea care sărbătorea pe Liverpool. Dintre aceştia, două persoane, inclusiv un copil, au fost răniți grav, potrivit SkyNews.

De asemenea, 20 au fost tratați pentru răni minore de serviciile de urgență la locul incidentului.

Update 00:54 Adjunctul Şefului Poliției din Merseyside, Jenny Sims, a declarat că autoritățile tratează cazul ca pe unul izolat și nu suspectează că a fost vorba despre un act terorist.

Update 23:29 Ambulanțele au plecat de la locul incidentului, iar autoritățile urmează să comunice primele date despre numărul victimelor în cursul nopții, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției britanice.

Update 23:11 Un consilier local a estimat pentru Skynews că la sărbătoarea pentru Liverpool din centrul orașului se aflau în jur de un milion de oameni.

Update 22:26 Poliția din Merseyside este sprijinită de ofițerii Poliției Antiteroriste din Nord-Vest în investigarea incidentului în care un vehicul a intrat în mulțime în oamenii care sărbătoreau victoria lui Liverpool, informează agenția PA, potrivit Skynews.

Update 22:07 Liverpool FC a transmis într-o postare pe X că clubul este alături de cei afectați de accident și că va continua să ofere tot sprijinul serviciilor de urgență și autorităților locale.

"Suntem în contact direct cu Poliția din Merseyside cu privire la incidentul de pe strada Water, care a avut loc spre sfârșitul paradei, în această seară.

Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de cei afectați de acest incident grav.

Vom continua să oferim sprijinul nostru deplin serviciilor de urgență și autorităților locale care se ocupă de acest incident", a transmis clubul.

Update 21:56 Poliția din Merseyside, Liverpool, a anunțat că un bărbat alb, în vârstă de 53 de ani, rezident al zonei, a fost arestat după ce a intrat cu mașina în mulțimea care sărbătorea victoria echipei Liverpool în Premier League,  anunță Skynews.

Autoritățile au precizat că au deschis mai multe anchete ample pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc incidentul.

Update 21:43 Premierul Keir Starmer a reacționat pe X după ce o mașină a intrat în mulțimea care sărbătorea victoria lui Liverpool în Premier League, cerând tuturor să lase poliția să își facă treaba. 

"Scenele din Liverpool sunt îngrozitoare - gândurile mele sunt alături de toți cei răniți sau afectați.

Vreau să mulțumesc poliției și serviciilor de urgență pentru răspunsul lor rapid și continuu la acest incident șocant.

Sunt ținut la curent cu evoluția situației și cer să acordăm poliției spațiul de care are nevoie pentru a investiga",  transmite Keir Starmer.

Știrea inițială:

Un bărbat a fost reținut după ce a intrat cu mașina în mai multe persoane care sărbătoreau pe stradă victoria clubului de fotbal Liverpool în Premier League, relatează Skynews. Serviciile de urgență acordă îngijiri persoanelor lovite, potrivit declarațiilor unui purtător de cuvânt al poliției britanice. 

Incidentul s-a produs în timp ce mii de fani au umplut străzile orașului pentru a sărbători victoria lui Liverpool în titlul din Premier League.

Un purtător de cuvânt al poliției a declarat: „Am fost contactați puțin după ora 18:00 astăzi, luni, 26 mai, în urma unor rapoarte despre o mașină care a intrat în coliziune cu mai mulți pietoni pe strada Water".

„Mașina s-a oprit la fața locului, iar un bărbat a fost reținut. Serviciile de urgență sunt în prezent la fața locului", a mai declarat acesta.

Un martor ocular a declarat pentru Skynews că urmărea parada de la fereastra sufrageriei prietenei sale când a auzit niște țipete. "Era atât de zgomotos. Oamenii păreau disperați. Apoi ne-am uitat pe fereastră și am văzut că mașina călcase peste oameni", a spus femeia.

Ea a adăugat: "Apoi oamenii au început să se grăbească să-l urmărească pe șofer și au încercat să frâneze mașina. Poliția a făcut tot posibilul să îl blocheze și să-i împingă pe oameni la o parte".

Știre în curs de actualizare

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close