Antena 3 CNN Externe Mapamond A murit Tatiana Schlossberg, nepoata președintelui John F. Kennedy. Avea 35 de ani și fusese diagnosticată cu cancer în stadiu terminal

A murit Tatiana Schlossberg, nepoata președintelui John F. Kennedy. Avea 35 de ani și fusese diagnosticată cu cancer în stadiu terminal

A.O.
2 minute de citit Publicat la 23:28 30 Dec 2025 Modificat la 23:28 30 Dec 2025
Tatiana Schlossberg
Ea era a doua fiică a fostei ambasadoare a SUA, Caroline Kennedy, și a designerului Edwin Schlossberg.Foto: Profimedia Images

Tatiana Schlossberg, jurnalistă și nepoata președintelui american John F. Kennedy, a murit, marți, a anunțat familia acesteia, potrivit CNN. Avea 35 de ani și fusese diagnosticată cu o formă agresivă de cancer în urmă cu un an, la scurt timp după ce a dat naștere celui de-al doilea copil al ei. Jurnalista a dezvăluit că are mai puțin de un an de trăit în urmă cu o lună, într-un eseu sfâșietor publicat în revista The New Yorker. 

„Frumoasa noastră Tatiana a murit în această dimineață. Ea va rămâne întotdeauna în inimile noastre”, a spus familia ei, într-un comunicat postat pe rețelele sociale de John F. Kennedy Presidential Library and Museum.

 

Moartea lui Schlossberg survine la o lună după ce aceasta a anunțat, într-un eseu publicat în The New Yorker, că a fost diagnosticată cu leucemie în stadiu terminal. Ea a scris că medicii au descoperit cancerul la scurt timp după ce a născut-o pe fiica sa, în mai 2024. 

„Nu credeam, nu puteam să cred, că vorbeau despre mine”, a scris Schlossberg. „Cu o zi înainte, însărcinată în nouă luni, înotasem un kilometru în piscină. Nu eram bolnavă. Nu mă simţeam bolnavă. De fapt, eram una dintre cele mai sănătoase persoane pe care le cunoşteam”, a scris ea atunci. 

După acest diagnostic dur a urmat un tratament extrem de epuizant, care a presupus mai multe cure de chimioterapie, două transplanturi de măduvă osoasă și participarea la două studii clinice. „În timpul ultimului studiu clinic, medicul meu mi-a spus că mă poate ţine în viaţă timp de un an, poate”, a scris ea.

„Toată viaţa mea am încercat să fiu bună, să fiu o elevă bună, o soră bună şi o fiică bună, să o protejez pe mama mea şi să nu o supăr sau să o enervez niciodată. Acum am adăugat o nouă tragedie în viaţa ei, în viaţa familiei noastre, şi nu pot face nimic pentru a opri asta”, scrie Tatiana în urmă cu doar o lună. 

Schlossberg era și autoare. Ca jurnalistă ea s-a specializat în probleme de mediu și a scris  despre știință și climă pentru The New York Times. Ea era a doua fiică a fostei ambasadoare a SUA, Caroline Kennedy, și a designerului Edwin Schlossberg.

La momentul morții ei, Tatiana Schlossberg era căsătorită cu George Moran, cu care a avut și doi copii. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close