În urmă cu aproape 200 de ani, regiunea Cornwall din Anglia se mândrea cu 2.000 de mine de staniu și era cel mai important bazin minier de cositor din lume. Această industrie nu mai există astăzi. Cositorul a fost turnat pentru ultima oară în tipare special concepute pentru lingouri. Minele s-au închis, la fel și ultima topitorie. „Nu mai este nimic de topit, așa că este sfârșitul unei ere”, a spus directorul unei mine dezafectate, relatează BBC.
În timp ce toarnă cositor pur în tipare special concepute pentru lingouri, Clifford Rice se teme că o tradiție din Cornwall se apropie de sfârșit. El topește cositor din Cornwall de 45 de ani, cel mai recent într-un șopron de la situl minei dezafectate Wheal Jane.
Însă, într-o zi cenușie de februarie, Rice a aprins cuptorul pentru ultima dată, folosind ultima parte dintr-un lot de minereu bogat în staniu (cositor n.red) provenit de la Tolgus Mill, lângă Redruth.
„Acesta este un moment special. Deocamdată, din câte știu, nu mai este nimic de topit, așa că este sfârșitul unei ere”, a spus directorul minei dezafectate.
Topirea folosește căldură concentrată și reprezintă etapa dintre extragerea minereului brut și obținerea unui metal utilizabil.
Topirea staniului în Cornwall este o metodă folosită de secole. Însă cuptorul laboratorului Wheal Jane urmează să fie dezafectat, iar șopronul va deveni adăpost pentru lilieci. În 1870, Cornwall era cel mai important bazin minier de cositor din lume, iar comitatul se mândrea odinioară cu 2.000 de mine de staniu.
„Este puțin probabil ca topirea staniului să mai fie realizată comercial în acest comitat”, a spus Clifford Rice.
Ultimul lot de cositor Tolgus, aparținând Cornwall Gold, provenea din concentrat produs în 2014 și a fost folosit pentru realizarea de bijuterii după topire.
Mike Taylor, director general al Cornwall Gold și Tolgus Tin, a declarat că este „un exemplu excelent despre cum companiile miniere din Cornwall încă mai colaborează”.
„Dar, de fapt, nu am mai procesat cositor aici de aproximativ 15 ani”, a spus el.
Totuși, el s-a declarat încrezător că acest lucru se va întâmpla din nou în viitor, „probabil pe termen mediu — în următorii 10 până la 15 ani”.
El a spus că uzina are acum nevoie de lucrări de restaurare, iar un procent din prețul de vânzare al bijuteriilor realizate din ultimul lot de cositor va fi folosit pentru a le finanța.
Întors la Wheal Jane, Clifford Rice a spus că, dacă uzina va produce din nou cositor, cuptorul va fi demult dispărut, dar el și-ar relua cu plăcere meseria. „Este trist. Cositorul a făcut întotdeauna parte din viața mea”, a spus el.
Ştiri video recomandate
