De Ignat sau de sacrificarea porcului în ajun de Crăciun, în condiţii de pandemie, pare că nici nu poate fi vorba, pentru că nu poate fi vorba de distanţare socială atunci când tai porcul.
Totuşi, acolo unde mulţi abandonează, alţii, mai puţini, insistă şi, uneori, reuşesc!
Pentru că restricţiile anti-COVID au rămas în vigoare şi de Sărbători, unii bucureşteni au găsit soluţia de avarie: porcul să fie sacrificat în balcon şi pârlit tot acolo, cu "tradiţionala" lampă montată la butelie.
Imaginile de mai jos atestă inventivitatea temerarilor, la fel ca şi ataşamentul lor faţă de tradiţie.
Ele au fost filmate vineri seară, în cartierul bucureştean Militari. Balconul apartamentului care a servit ca scenă finală pentru porcul sacrificat se află la etajul 5.
Secolul este 21, anul, 2020 iar ţara este, evident, România.