Antena 3 CNN Actualitate Raportul național al consumului de droguri. Situația adolescenților din România

Raportul național al consumului de droguri. Situația adolescenților din România

Raportul național al consumului de droguri, transmis de Agenția Națională Antidrog din România, cuprinde date îngrijorătoare, mai ales în cazul adolescenților.

Raportul național al consumului de droguri. Situația adolescenților din România
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Sep 2023   •   09:18

Ultimul raport al Agenţiei Naţionale Antidrog din România, arată că, în 2022, aproape 11% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un drog ilicit de-a lungul vieţii.

De asemenea, 6% dintre ei au consumat și în ultimul an, iar 3,9% au consumat şi în ultima lună.

În rândul populaţiei tinere, cu vârsta cuprinsă între 15-34 ani, valorile înregistrate pentru cele trei tipuri de consum sunt mai mari.

Astfel, 16,9% dintre tineri au consumat o dată în viaţă, 10% dintre ei au consumat în ultimul an şi 6.6% chiar şi în ultima lună.

Citește și: Accident între două autoturisme, un microbuz şi un autocar într-un sens giratoriu din Constanţa

Cel mai consumat drog în România este canabisul. Acest drog este pe locul al doilea la populaţia generală, după consumul substanţelor psihoactive şi numărul unu în rândul adolescenţilor care merg la şcoală.

În cazul elevilor cu vârsta de 16 ani,  8,7% dintre aceştia au consumat canabis cel puțin o dată în viață, 7,2% au consumat în ultimul an, iar 3,3% dintre ei au consumat și în ultima lună. 

×
Subiecte în articol: consum droguri
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close