S-au tras focuri de armă marţi dimineaţa, pe o stradă din Sectorul 2 al Bucureştiului. Poliţiştii au fost nevoiţi să îşi folosească armele din dotare pentru a imobiliza un bărbat înarmat cu un cuţit, care i-a atacat la scurt timp după ce au sosit la adresa indicată de tatăl său. Antena 3 CNN a difuzat imagini în exclusivitate din cadrul intervenţiei. Scenele şocante au fost surprinse de mai mulţi martori. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional!
În imaginile surprinse de un martor se aud focurile de avertisment trase de poliţiştii care s-au deplasat la adresa la care a avut loc un conflict între un tată şi un fiu. Acesta din urmă avea un cuţit în mână şi nu a răspuns la somaţiile oamenilor legii.
Tatăl atacatorului a fost cel care a sunat disperat la 112 în această dimineaţă, după ora 09:00. El le-a spus poliţiştilor că se teme pentru viaţa lui, întrucât fusese ameninţat de propriul fiu cu un cuţit.
Ajunşi la locul intervenţiei, poliţiştii au încercat să-l calmeze pe tânăr, să-l imobilizeze, însă, şi ei au fost ameninţaţi cu cuţitul de acesta.
Pe filmarea făcută de un martor de la etajul unui bloc se vede că individul îl loveşte pe unul dintre agenţi. După ce s-au tras focuri de armă, oamenii legii au reuşit să-l imobilizeze.
Atacatorul a fost dus la audieri, urmând ca anchetatorii să decidă şi ce măsuri iau împotriva acestuia.