Antena 3 CNN Actualitate Cât a ajuns să coste un ski pass de o zi pe pârtia din Sinaia: ”Alooo, vrem doar să schiem, nu să cumpărăm domeniul!”

Cât a ajuns să coste un ski pass de o zi pe pârtia din Sinaia: ”Alooo, vrem doar să schiem, nu să cumpărăm domeniul!”

O zi de schi la Sinaia a ajuns să fie mai scumpă decât în stațiunile din Austria și Italia.

Cât a ajuns să coste un ski pass de o zi pe pârtia din Sinaia: ”Alooo, vrem doar să schiem, nu să cumpărăm domeniul!”
Sursa foto: pixabay
de Laura Dinu    |    16 Dec 2022   •   09:30

O singură zi de schi pentru o familie cu trei membri costă minimum 610 lei, iar dacă vârsta copilului depășește 12 ani, atunci prețul crește la 690 de lei.  

Autoritățile susțin însă că prețurile mari sunt justificate, pentru că oferă turiștilor posibilitatea de a circula cu toate instalațiile de transport, inclusiv cu vechea telecabină. Mai mult decât atât, aceștia susțin că de vină sunt prețurile uriașe la energie și carburanți.

Spre exemplu, un ski pass valabil o zi, pentru un adult, în weekend, costă 230 de lei. În timpul săptămânii, de luni până vineri, costă 210 lei. O familie, părinții și un copil de cel mult 12 ani, va plăti pentru o singură zi de schi în weekend 610 lei doar ca să urce pe munte. Dacă însă copilul are peste 12 ani, prețul pe familie va fi de 690 de lei. 

Noile tarife anunțate de către autoritățile din Sinaia au generat un val de reacții negative din parte schiorilor.  

"Nu mai vrem în Austria, dar vine Austria la noi", ori "Aloo, Gondola Sinaia, nu vrem să cumpărăm domeniul, vrem doar să ne dăm!”, sunt câteva dintre mesajele postate de turiști. 

Noile prețuri de la telegondola din Sinaia concurează cu tarifele de ski pass din Austria sau Italia. 

Spre exemplu, un adult plătește pentru o zi de schi la Kitzbuhel Austria cel mult 65 de euro în vârf de sezon. 

În Italia, pe domeniul schiabil din Dolomiti, tariful unui adult pentru o zi este de 74 de euro. 

Chiar daca prețurile sunt asemănătoare, domeniul schiabil este mult diferit. 

Kitsbuhel în Austria are 188 km de pârtii amenajate, Dolomiti în Italia cuprinde în total 12 stațiuni cu 1200 km de pârtii, iar la Sinaia sunt doar 25 de km de pârtie. 

Citește și despre cât a plătit un cuplu de români pentru a petrece Revelionul în Asia  

Prețul pentru o zi de schi la Sinaia 

  • pentru o persoană - 230 lei 

  • pentru o persoană - 210 lei 

  • pentru o familie cu trei membri - 610 lei 

  • pentru o familie cu trei membri - 690 lei 

Prețul pentru o zi de schi în Austria 

  •  pentru o persoană: 65 euro 

  • pentru copii: 125 - 175 lei 

  • pentru copii sub 6 ani: gratis 

Prețul pentru două zile de schi în Austria 

  • pentru 2 adulţi şi un copil sub 15 ani: 775 lei 

  • pentru 2 adulţi şi un copil sub 17 ani: 715 lei 

În funcție de membri există mai multe discounturi şi pachete promoționale. 

Prețul pentru o zi de schi în Italia 

  • pentru o persoană: 74 euro 

  • pentru un copil: 55 lei 

  • pentru un adolescent: 79 lei 

  • pentru un bătrân: 99 lei 

Și aici, în funcție de membri, există mai multe discounturi şi pachete promoționale. 

×
Subiecte în articol: partie ski pass Sinaia
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close