Antena 3 CNN Actualitate Social Alertă în Delta Dunării. Două mine din Al Doilea Război Mondial plutesc pe Brațul Chilia

Alertă în Delta Dunării. Două mine din Al Doilea Război Mondial plutesc pe Brațul Chilia

Alertă în Delta Dunării. Două mine din Al Doilea Război Mondial plutesc pe Brațul Chilia
04 Apr 2018   •   15:17

Autoritățile din Tulcea împreună cu cele din Ucraina monitorizează două mine din Al Doilea Război Mondial care plutesc în apele Deltei Dunării. 

Una dintre mine s-a fixat pe partea ucraineană, cealaltă pe partea română a Brațului Chilia.

"O echipă de scafandri EOD, alcătuită din nouă persoane, acționează pe Brațul Chilia, în zona kilometrul 94-99, pentru cercetarea și neutralizarea unei mine care a apărut la suprafață în după-amiaza zilei de marți, 3 aprilie. Solicitarea de intervenție a fost făcută de către ISU Tulcea și autoritățile publice locale din județul Tulcea, iar intervenția scafandrilor militari este în desfășurare. Prima mină a plutit în derivă pe Brațul Chilia al Dunării și, în prezent, se află la kilometrul 94 pe malul ucrainean, iar a doua mină este în derivă în zona malului românesc la kilometrul 99. Scafandrii EOD ai Forțelor Navale sunt specializați în dezamorsarea dispozitivelor explozive subacvatice, acvatice și terestre și pot interveni la solicitarea autorităților publice civile pentru asigurarea libertății de navigație pe căile de comunicație maritime și fluviale", a explicat un oficial al Forțelor Navale Române.

Primul obiect metalic a fost zărit marți, plutind în zona Pardina, de către polițiștii de frontieră care au alertat ISU Delta Tulcea. Mina s-a oprit ulterior pe malul ucrainean, în apropiere de Ismail. Întrucât obiectul plutitor se află pe malul Ucrainei, nu a putut fi identificat și cercetat, au transmis reprezentanții ISU Tulcea, scrie reporterntv.ro.

Miercuri dimineață a mai apărut o mină în aceeași zonă care însă, la un moment dat, s-a oprit într-un plaur în apropiere de Pardina.

×
Subiecte în articol: Delta Dunarii al Doilea Razboi Mondial
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close