Antena 3 CNN Actualitate Social Obiceiul periculos pe care îl avem în acest sezon. Un om a plătit deja cu viața

Obiceiul periculos pe care îl avem în acest sezon. Un om a plătit deja cu viața

Obiceiul periculos pe care îl avem în acest sezon. Un om a plătit deja cu viața
Sursa foto: Foto: pixabay.com
17 Oct 2017   •   16:38

Autoritățile trag un semnal de alarmă în ceea ce privește depozitarea în gospodării a mustului aflat în fermentație, potrivit reporterbuzoian.ro.

Un bărbat din județul Buzău a murit, după ce a coborât în beciul în care se aflau damigenele cu must în fierbere. Acesta s-a intoxicat cu monoxid de carbon și a fost scos de pompieri fără suflare.

În fiecare toamnă, fabricarea vinului ucide mai multe persoane, deoarece gospodarii nu își iau măsuri. Monoxidul de carbon, un gaz incolor și inodor, face ca persoana să nu își dea seama că într-o anumită încăpere există o concentratie crescută. Primul semn este vertijul, după care se instalează convulsiile și pierderea cunoștinței.

Autoritățile recomandă cetățenilor să nu pună mustul la fermentat în spatii închise și să nu intre în încăperile în care fierbe vinul fără a asigura o ventilație corespunzătoare.

×
Subiecte în articol: vin obicei periculos viaţa Buzau
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close