Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a încercat să intre în România cu 580.000 de dolari în bagaj

Un bărbat a încercat să intre în România cu 580.000 de dolari în bagaj

A.O.
1 minut de citit Publicat la 12:25 22 Iun 2025 Modificat la 12:28 22 Iun 2025
bani confiscati de politia de frontiera
Vameșii au descoperit în sacoșele tânărului 68 de pachete de țigări și 580.000 de dolari americani.Foto: Poliția de Frontieră

O sumă de 580.000 de dolari a fost descoperită în bagajele unui bărbat care intra în România dinspre Ucraina, prin Vama Siret, au anunţat, duminică, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Suceava. Tânărul de 28 de ani, care are dublă cetățenie româno-ucraineană, a vrut să intre în țara noastră pe jos. Avea însă la el două sacoșe, în care se aflau zece cartușe de țigări și banii. 

Vameșii au descoperit în sacoșele tânărului 68 de pachete de țigări și 580.000 de dolari americani. Banii erau ascunși în cartușele de țigări. 

„Având în vedere prevederile Codului Vamal, care permit introducerea în ţară a maximum două pachete de ţigări de persoană, echipa de control a procedat la verificarea întregii cantităţi de produse. 

Cu această ocazie, autorităţile au descoperit, în interiorul cartuşelor, nu doar ţigări fără timbru fiscal (68 de pachete), ci şi suma de 580.000 de dolari americani, nedeclarată”, au precizat oficialii Poliţiei de Frontieră Suceava.



Întreaga sumă de bani şi ţigaretele au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatul s-a ales şi cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Poliţia de Frontieră precizează că introducerea în România a sumelor mai mari de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă valută) trebuie declarată autorităţilor, conform reglementărilor europene şi naţionale în vigoare. Nerespectarea acestor obligaţii poate atrage sancţiuni, inclusiv confiscarea sumelor nedeclarate. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close