Antena 3 CNN Actualitate Accident spectaculos în apropierea Capitalei! O șoferiță a intrat cu mașina într-un supermarket

Accident spectaculos în apropierea Capitalei! O șoferiță a intrat cu mașina într-un supermarket

Accident spectaculos lângă Bucureşti. Șoferița unui autoturism nu a reuşit să oprească la timp maşina în faţa unui magazin, aşa că a lovit vitrinele şi a intrat printre rafturi. S-a întâmplat în urmă cu puţin timp în Ciolpani, în judeţul Ilfov.

de Claudia Simion    |   

Polițiștii din Snagov s-au deplasat la fața locului, iar potrivit primelor cercetări șoferița de 77 de ani ar fi apăsat fin greșeală pedala de accelerație atunci când voia să frâneze, reușind astfel să distrugă o buna parte a magazinului.

Din fericire, nu au existat victime, iar șoferița nu consumase băuturi alcoolice. Femeia a primit o amendă de 580 de lei și i s-au dat trei puncte de penalizare.

Ce spun oamenii legii

"În această dimineață, în jurul orelor 09:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că un autoturism a intrat într-un supermarket de pe DN1 Ciolpani. La fața locului s-au deplasat polițiștii stațiunii Snagov, pentru efectuarea de cercetări, iar din primele verificări aceștia au stabilit faptul că la volan se afla o persoană de sex feminin, în vârstă de 77 de ani, care în timp ce parca autoturismul, ar fi apăsat în mod greșit pedala de accelerație în loc de a frana intrând în suprafață vitrată a magazinului.

Din eveniment nu au rezultat victime, iar persoana în cauză a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Femeia a fost sancționată contravențional conform OUG 195 pe 2002 cu amendă în valoare de 580 și măsura complementară de trei puncte penalizare".

 

Subiecte în articol: Ciolpani Ilfov
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”